Meci dramatic la Turneul Campioanelor! Învingătoarea a revenit spectaculos și a câștigat șapte dintre ultimele opt game-uri

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova (locul 5 în clasamentul mondial) a câștigat, luni, meciul cu sportiva spaniolă Garbine Muguruza (poziția 6 WTA), scor 6-2, 6-7 (4), 7-5, în grupa albă a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Partida a durat două ore și 30 de minute și a avut multe întorsături de situație. Pliskova a început autoritar și a câștigat primul act după 30 de minute. Situația a continuat și în debutul setului doi, iar Karolina conducea cu 3-1. Dar Muguruza a revenit cu patru game-uri consecutive, însă nu a putut să ia setul în serviciul următor. În tiebreak, Pliskova a condus cu 3-0, dar a pierdut trei puncte la rând pe final. În setul decisiv, Garbine a condus cu 4-0 și 5-2, dar Pliskova a reușit cinci game-uri la rând și a încheiat meciul cu stil.

Karolina Pliskova a reușit 14 ași, iar procentajul de reușită pe primul serviciu a fost de 66%. Nu mai puțin de opt break-uri a reușit Karolina, dar a cedat serviciul de cinci ori.

În urma acestui rezultat, bilanțul întâlnirilor directe dintre Karolina Pliskova și Garbine Muguruza a devenit 4-1 pentru sportiva din Cehia.

Karolina Pliskova va primi 153.000 de dolari, bani acordați pentru fiecare victorie obținută în grupe la Turneul Campioanelor, pe lângă 151.000 de dolari, cât primește fiecare jucătoare ajunsă în această fază a competiției.

Tot luni, în grupa albă a Turneului Campioanelor, Svetlana Kuznetsova (Rusia, 9 WTA) a învins-o pe Agnieszka Radwanska (Polonia, 3 WTA), scor, 7-5, 1-6, 7-5.

Publicat: 24 10. 2016, 21:12
Actualizat: 24 10. 2016, 21:20