„Meciurile sunt decise la nivelul mental în cele mai importante momente din tenis”. Experții în mental coaching vorbesc despre tabăra „Train Like a Pro” a lui Victor Hănescu

  • Experții în mental coaching Dave de Haan și Cristina Rolo apreciază că tabăra „Train Like a Pro” este „darul nobil” oferit copiilor de către Victor Hănescu.

„Inițiativa de a crea o  tabără Train Like a Pro e un mod de a oferi tinerilor jucători de elită acces la resursele pe care Victor Hănescu nu le-a avut la dispoziție cand era junior. Dacă Victor ar fi avut acces la antrenamentele mentale mai devreme în cariera lui, jocul lui ar fi primit un impuls considerabil”, spune Dave de Haan. „În cele mai importante momente în tenis, meciurile sunt decise la nivelul mental. Tenisul a devenit un sport care pune foarte mare presiune pe mentalul jucatorilor. Ori această tabără e un mod al lui Victor de a contribui la dezvoltarea continuă a tenisului juvenil în România, concetrându-se simultan și pe dezvoltarea abilităților pentru viață, care promovează succesul jucătorilor”, spune Cristina Rolo.

Dave de Haan și Cristina Rolo sunt experții în mental coaching care au lucrat cu jucătorul Victor Hănescu în ultimii cinci ani în circuitul ATP . Iar acum, cei doi specialiști, alături de un staff de elită, printre care și actori, au lucrat în mod special pe latura mentală și emoțională a micilor sportivi în taberele „Train Like a Pro” de la Cluj Napoca și zilele acestea la Tenis Club din Curtea de Argeș.


Metodologia „On and Off Court” folosita de Rolo Mental Coaching este necunoscuta lumii tenisului din România. „Am observant că în România se lucreaza individual in zona mental training, dar de cele mai multe ori exersările se fac în birouri sau săli de clasă. Cred că eficacitatea și aplicabilitatea uneltelor de MT crește atunci cand este predată pe teren, în mediul jucătorului de tenis. Colegii care încă lucrează de la birouri cer extra timp de la jucători, pe care aceștia nu și-l pot permite datorita antrenamentelor intense și a călătoriilor legate de turnee”, spune Dave de Haan.
„Este extrem de important să ai antrenori pentru toate zonele (tehnic, tactic, fizic, emoțional și mental), iar această tabără oferă pachetul complet pentru antrenarea jucătorilor de tenis de elită. Copiii din România sunt foarte focalizați pe tehnică și, de cele mai multe ori, aceasta este foarte bine dezvoltată. Acesta este un lucru bun, dar poate avea efecte secundare, pentru că mulți dintre ei sunt antrenați indirect să-și analizez.e jocul în timpul meciului, fapt care poate cauza frustrări severe și performanțe slabe. Noi am aplicat cu succes tehnici care nu permint gândirea analitica în timpul meciului”, este de părere Cristina Rolo.


„Mulți dintre jucătorii români sunt focalizați pe o sarcina specifică și au dificultăți în rezolvarea problemelor într-un mod creativ și în a se adapta din mers. Acest fapt se datorează metodologiei predate in Romania, unde nu se promovează luarea deciziilor în mod individual, ceea ce deseori duce la transformarea tenismenilor în niște roboți care pun în practică un joc pre-programat. Această abordare poate functiona până la un anumit nivel, dar poate crea probleme serioase cand se joacă împotriva unor atleți de elită creativi, deoarece nu s-a conceput un plan B de joc. Noi credem că este mult mai bine să se promoveze creativitatea individuală pentru ca jucătorii să fie capabili să se adapteze rapid în meciuri în care jocul se schimba radical”, spune Dave de Haan
Înainte de a fi aplicată în cadrul taberelor „Train Like a Pro” de la Cluj și Tenis Club din Curtea de Argeș, Rolo Mental coaching a lucrat cu atleți și antrenori din echipe olimpice din mai multe țări, cu persoane din sport, educație, business, arte sau medicină.  „Metodele noastre au  contribuit la succesul multor echipe din sport (tenis, patinaj artistic, judo, karate, fotbal, echitație, golf, etc), educație (în licee publice și private și universități – profesori si studenți), în afaceri (CEO și manageri) sau sănătate (medici și asistente).”, spune Cristina Rolo.

Taberele „Train Like a Pro”, care s-au desfășurat în perioada 24 iulie – 2 august, la Winners Tennis Club din Cluj și cea care are loc zilele acestea la baza Tenis Club Curtea de Argeș fac parte din programul de lansare a Academiei Victor Hănescu.
 

Publicat: 23 08. 2016, 17:18
Actualizat: 23 08. 2016, 18:47