Mergea și Bopanna au ratat calificarea în semifinale, la Cincinnati. Cei doi au fost învinși în trei seturi de perechea Dodig/Marcelo Melo

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 5, a ratat, vineri, calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP de 1000 de puncte de la Cincinnati.

Mergea și Bopanna au fost învinși în sferturile de finală, cu scorul de 6-1, 1-6, 14-12, de cuplul Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croația/Brazilia), cap de serie numărul 2, într-o oră și trei minute.

Florin Mergea și Rohan Bopanna au obținut 28.530 de dolari și 180 de puncte în clasamentul de dublu.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 21 08. 2015, 21:41
Actualizat: 21 08. 2015, 21:42