Mesaj pe dos, dar norocos: Irina Begu, cu gândul la Na Li înainte de finala de dublu de la Seul. A patra operație la genunchi a răpus-o pe chinezoaică. A spus adio în lacrimi înainte să joace în orașul natal

Na Li a participat duminică la ultima conferință de presă din postura de jucătoare de tenis. A plâns și ea și jurnaliștii, în orașul său natal, Wuhan, unde în aceeași zi au debutat meciurile de pe tabloul principal al primei ediții a turneului WTA pregătit special pentru ea. Campioana de la Australian Open a confirmat anunțul făcut printr-o scrisoare postată joi pe contul său de Facebook: la 32 de ani, iese din lumea sportului alb de performanță. În marea de mesaje de „rămas bun” s-a aflat, printre primele, și cel al perechii Irina Begu-Lara Arruabarrena. Jucătoarele s-au fotografiat chiar înainte de finala de dublu, câștigată la Seul în minimum de seturi, 6-3, 6-3. Gestul a contat, chiar dacă cele două au greșit puțin „coregrafia”.

Na Li, „chinezoaica happy”, a primit zeci de mesaje după ce a anunțat, că renunță la tenisul profesionist, joi, iar după conferința de presă de duminică, numărul acestora a crescut exponențial. Twitter-ul, una dintre cel mai populare rețele de socializare în rândul jucătorilor și jucătoarelor din tenisul mondial a fost luat cu asalt de un val de postări din categoria „LoveLi”, o mini-campanie cristalizată pe loc de furnizorul de echipament sportiv al lui Na Li, Babolat – unul dintre cei 13 sponsori care contribuiau decisiv la media de 18 milioane de dolari câștigați pe sezon de asiatică.

Fanii lui Na Li au primit indicații clare despre „semnul oficial”

Irina Begu, o jucătoare de tenis care postează rar pe rețelele de socializare, s-a fotografiat rapid cu ediția în limba engleză a biografiei chinezoaicei care s-a impus de două ori în turneele de Mare Șlem: la Roland Garros, în 2011 și la Australian Open, în 2014.


Na Li este doar unul dintre staruruile tenisului profesionist care și-a povestit viața, înainte de încheierea carierei, ca și Rafael Nadal, Andy Murray sau Novak Djokovic. Ben Rothenberg, jurnalistul New York Times a lăudat această carte, plasând-o în fruntea unui top al „poveștilor din tenis”.

 



Irina s-a fotografiat în camera de hotel. Partenera sa a plusat cu o poză la „dublu”.

Begu și Arruabarrena s-au grăbit să își ia rămas-bun de la Na Li chiar dacă nici Irina, nici Lara nu au jucat vreodată împotriva chinezoaicei ajunse până pe poziția a doua a clasamentului general mondial.


Au găsit secretul câștigător în cartea chinezoaicei?  Lara și Irina s-a fotografiat alături de biografia oficială a lui Na Li, apoi, la câteva ore au câștigat proba de dublu de la Seul. Pentru Irina Begu, a fost al doilea titlu la dublu din acest sezon

Cele două jucătoare nu au fost însă atente la detalii și nici la insrucțiuni, iar textul lor apare scris… ca în oglindă. Chiar și așa, cele două punctează alături de Rafael Nadal, Sara Errani sau gigantul Jerzy Janowicz în lista starurilor din tenis care sunt alături de cea mai bună jucătoare din istoria Chinei.


Sara Errani și Julia Goerges i-au fost adversare liderului tenisului asiatic. Italianca a jucat șapte partide împotriva lui Na Li, câștigând o singură dată – ultima dispută, în primăvara acestui an, la Roma, pe zgură. Goerges a jucat împotriva lui Li o singură dată, în 2013, la Australian Open.


Rafael Nadal se impunea pentru a șasea oară la Roland Garros în 2011, atunci când Na Li a câștigat primul său trofeu de Mare Șlem. În plus, pe cei doi îi leagă problemele la genunchi: și Rafa a avut accidentări succesive la genunchi, de la tendinită la diagnosticul Hoffa, însă, din fericire, nu a ajuns niciodată pe masa de operație.

Na Li a spus că se retrage din tenisul profesionist pentru că, după a patra operație, recuperarea nu mai este la fel de ușoară ca în cazul primei intervenții iar șansele de a juca din nou la cel mai înalt nivel sunt mici. Chinezoaica a renunțat chiar și la primul turneu organizat în orașul natal, astfel încât rămâne cu un ultim sezon 2014 în care a jucat doar turnee importante – cu excepția debutului din primele zile ale anului, în China și a unui turneu cu puține puncte, dar mulți bani – la Doha.

Publicat: 22 09. 2014, 10:05
Actualizat: 22 09. 2014, 10:06