Sever Dron (79 de ani) n-a mai discutat despre tenis de o bună perioadă. Se credea că s-a concentrat mai mult pe propria academie pe care o are la Paris.
Motivul era altul: fusese contrat puternic de Virginia Ruzici pentru o opinie referitoare la staff-ul Simonei Halep condus din Patrick Mouratoglou.
Fost jucător de Cupa Davis, plecat din țară în 1972, Dron a atras atenția că nu este o alegere inspirată. Și nu publicul l-a taxat ci fosta mare jucătoare de tenis, Virginia Ruzici.
Acum, după ceva timp în care n-a mai dat nicio declarație, Sever Dron revine cu un punct de vedere după ce telenovela Simona Halep s-a încheiat, iar reducerea pedepsei de la 4 ani la 9 luni este oficială.
Iată ce spune Sever Dron într-un text remis ProSport.
„Am parcurs aproape toate comentariile cu privire la așa-zisa eroare de dopaj a Simonei Halep și am considerat că nu este nevoie și de opiniile mele cu privire la acest fluviu de opinii.
Este bine că oamenii să își exprime părerile sau ceea ce gândesc, deși gândurile tale nu înseamnă adevărul absolut lucru valabil și pentru ideile mele.
Reputația Simonei Halep este bazată pe o succesiune de promisiuni ținute cu rigurozitate și este compusă din fidelitate, loialitate, cinste și eficacitate, pe scurt este o fidelă fotografie a ceea ce numim caracter.
Nu mă întrebați care este reputația Simonei Halep, este ceea ce ea reprezintă.
Constantin Brâncuși a spus părăsindu-l pe Rodin: Nimic nu crește la umbră marilor copaci. 9 luni de suspendare rămân că o umbră pe cariera Simonei Halep. Umbra nu ea este vinovată ci rezultatul soarelui care trece la un moment dat pe deasupra copacului.
Simona Halep a știut tot timpul să facă alegeri benefice pentru cariera ei. Relația cu Patrick Mouratoglu nu a fost o alegere reușită, iar când eu am tras un semnal de alarmă, am fost admonestat (pe românește făcut cu ou și oțet de către managerul ei Virginia Ruzici) pentru îndrăzneala mea.
Bineînțeles că am crezut întotdeauna în nevinovăția ei și cred că poate reveni la un nivel înalt în tenis. Pe viitor adevărul este în racheta ei
Cred totuși că pe lângă cei care o iubesc și o apreciază (familia că exemplu) să reușească să aibă alături de ea și prieteni adevărați care să îi spună adevărul în față fără să îi cânte în strună.
Această umbră ne-a întunecat un pic pe toți și e păcat să nu vorbim despre ceea ce crește în jurul ei, mă gândesc la nenumărații copii care trăiesc din plin acest joc și la antrenorii care încearcă să transmită pasiunea acestui sport minunat.
Simona Halep pentru mine este:
– Fetița care a făcut primii pași în tenis la Tenis Club Idu din Mamaia -Tânăra care a arătat un tenis modern la unul dintre primele turnee internaționale de tenis Under 14 la Tim 91 unde a avut un wild card, chiar prin intermediul meu, la cererea regretatului profesor Al.Bardan -Junioarea care a câștigat cu mâna sus turneul de Gran Șlem de junioare de la Roland Garros (având că adversara o altă româncă Elena Bogdan) -Jucătoarea, care la Fed Cup (Eilat Israel) împinsă în spatele terenului (în corzi cum ar spune pugiliștii) a reușit un rever cu o mână pe care l-am numit extraterestru -Participanta de la Londra 2012, Jocuri Olimpice unde împreună cu Sorana Cîrstea au reușit să pună deoparte ceea ce le dezbina și să joace împreună pentru România, un dublu de istorie contra surorilor Serena și Venus Wiliams”, a încheiat Sever Dron.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER