Roger Federer a vorbit despre finala feminină de la Australian Open, imediat după ce a cucerit al 20-lea trofeu de Grand Slam. Marele elvețian a avut un mesaj comun pentru Simona Halep și Caroline Wozniacki, în condițiile în care ambele au luptat pentru primul trofeu de Grand Slam al carierei.
Federer a cucerit titlul la Grand Slam în urma unei finale cu Marin Cilic, iar elvețianul și-a făcut loc, în discursul său, și pentru ultimul act din finala feminină: „A fost genul de meci pe care îl așteptam. Când lupți pentru primul tău titlu, cum a fost cazul cu Wozniacki sau Halep, el nu vine ușor, nu va fi 6-2, 6-2. Trebuie să lupți pentru el. Mă bucur pentru Caroline, dar în același timp sunt foarte trist pentru Simona”, a declarat elvețianul.
În urma victoriei de la Melbourne, Wozniacki nu numai că a câștigat primul titlu de Mare Șlem, dar a urcat și pe primul loc mondial, detronând-o pe Halep, cea care a stat 16 săptămâni pe locul 1 mondial: „Ambele jucătoare au avut un turneu brutal. Să cucerești primul tău titlu de Grand Slam e ceva special, sunt sigur că e în al nouălea cer, cum și trebuie de altfel. Acest trofeu trebuie sărbătorit ca și cum ar fi ultimul. Nu o spun în sens negativ, doar că nu știi dacă vei mai simți vreodată aceleași emoții”, a adăugat Federer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER