Mesajul primit de la Simona Halep i-a schimbat viața unui bărbat: „Eu te-am ajutat, dar tu…” Totul a fost făcut public după ce sportiva și-a anunțat revenirea în circuit
Un bărbat care s-a luptat cu depresia și anxietatea a fost profund impresionat de mesajul primit de la Simona Halep (32 de ani), după ce românca a scăpat de suspendare.
Simona Halep a avut parte de o susținere importantă în timpul suspendării, iar constănțeanca nu le rămâne datoare fanilor ei! „Simo” a făcut un gest superb pentru un bărbat din SUA.
Jucătoarea de tenis i-a schimbat viața acestuia, după ce i-a scris un mesaj emoționant, ajutându-l să treacă mai ușor peste problemele de sănătate.
Mesajul primit de la Simona Halep i-a schimbat viața unui bărbat: „Eu te-am ajutat, dar tu…” Totul a fost făcut public după ce sportiva și-a anunțat revenirea în circuit
Philip Boosey, adminstratorul contului de Instagram „WTA Romania”, a dezvăluit că Simona Halep i-a făcut cea mai frumoasă surpriză. Sportiva l-a emoționat până la lacrimi pe bărbat:
„Sunt în lacrimi! Am distribuit această postare pe Instagram, despre luptele mele recente, iar Simona a fost destul de drăguță să lase acest comentariu uimitor de dulce la postarea mea. Este o persoană atât de grozavă!”, a spus bărbatul, care a publicat și mesajul primit de la Halep.
„Cuvintele tale m-au atins foarte mult. Înseamnă foarte mult că te-am putut ajuta în momentele tale grele. Apreciez foarte tare ceea ce faci pe profilul WTA Romania și îți mulțumim cu toții! Sunt mândră de tine că ai avut puterea să treci peste momentele grele. Poate că eu te-am ajutat puțin, dar tu ai avut puterea! Deci ești o persoană puternică! Multe îmbrățișări și toate cele bune”, i-a scris Simona lui Philip.
„Ea a reprezentat o forță în viața mea”
Asta după ce bărbatul a rememorat o altă interacțiune avută cu Halep, care l-a ajutat să depășească stările de depresie: „Ora confesiunii. În primul rând, vreau să îmi cer scuze dacă am fost prea irascibil în ultimele zile. Anxietatea și depresia au apărut din nou. Chiar și cu vești atât de uimitoare, cum a fost revenirea Simonei, problemele m-au afectat încă de înainte. Ieri mi-am amintit despre această mică interacțiune pe care am avut-o cu Simona, la una dintre postările mele.
Recitirea cuvintelor ei, în această nouă lumină prin care a trecut, mă inspiră din nou. Și este doar un alt exemplu despre cum ea a reprezentat o forță atât de pozitivă în viața mea. Așa cum a spus atunci, ‘toți avem momente grele’ și ‘nu renunța niciodată’. Și așa a fost și în situația ei cu dopajul. Ea a făcut exact asta și a ieșit bine. Voi face tot posibilul să-mi modific emoțiile și voi încerca din nou să mă concentrez asupra lucrurilor pozitive care îmi aduc fericirea.
Sunt extrem de încântat să o văd din nou jucând și știu că va continua să-mi aducă fericire. Vreau să-i mulțumesc încă o dată Simonei Halep pentru persoana care este, chiar mai mult decât jucătoarei. Ești o persoană extrem de pozitivă, chiar și în fața negativității. Și asta mă ajută pe mine, dar și pe alții, desigur!”, a spus Philip Boosey.