Simona Halep (1 WTA) este una dintre specialistele execuțiilor de finețe din circuitul WTA, iar românca a avut multe reușite spectaculoase și în 2017. Unul dintre momentele de magie ale Simonei a fost inclus de Asociația Tenisului Feminin (WTA) într-un clip al execuțiilor imposibile din sezonul recent încheiat.
Cea mai apreciată lovitură a Simonei a fost reușită la turneul de la Cincinnati, în timpul meciului cu americanca Taylor Townsend. Aflată într-o poziție extrem de dificilă, Halep și-a păcălit adversara cu un lob de rever rar întâlnit pe un teren de tenis.
În clipul postat pe pagina de Facebook a WTA, care a fost privit de peste 60.000 de fani, mai pot fi admirate și alte atingeri superbe: lovituri printre pricioare, scurte, dar și execuții norocoase.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER