Elina Svitolina a criticat modul în care au acționat organizatorii după accidentarea Mihaelei Buzărnescu. Sportiva din Ucraina consideră că medicul trebuia să ajungă mult mai repede pe terenul pe care „Miki” a rămas întinsă, nu după 5-6 minute.
Elina Svitolina a povestit cum a trăit momentul în care Mihaela Buzărnescu s-a prăbușit pe teren, după accidentare. Ea este de părere că organizatorii trebuie să asigure la fiecare meci prezența unui medic, care să asigure ajutor imediat.
„Am văzut că este foarte, foarte serios. Nu puteam face nimic, nici eu și nici arbitrul de scaun. Mi s-a părut că au trecut ani până a ajuns cineva. Glezna se umfla din ce în ce mai mult, la fiecare secundă.
Este greu să treci prin ce a trecut ea, cu siguranță. Este senzația cea mai rea pentru orice sportiv să se accidenteze atât de rău. Îi este greu fizioterapeutului să ajungă mai repede, dar cred că ar trebui să avem cațiva oameni cu calificare medicală tot timpul la teren. Mi s-a făcut pielea de găină. Trebuie să acționezi în următorul minut, nu cum a fost aici, în 5-6 minute„, a precizat Svitolina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER