Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) se pregătește pentru debutul la Miami Open și a avut parte de un antrenor surpriză: Horia Tecău.
După ce s-a retras din tenis, după întâlnirea cu Spania din Cupa Davis, Horia Tecău și-a exprimat dorința de a o antrena pe Simona Halep, în exclusivitate pentru ProSport.
Nu a durat mult și acesta și-a făcut apariția la antrenamentele Simonei Halep, la Miami.
„Mă voi face disponibil ca să o ajut pe Simona! Are nevoie de o prezență în plus. Este și un moment în care Simona nu are un antrenor stabil, știu că testează mai mulți specialiști și este un moment în care are nevoie de o prezență, în plus, în cariera ei”, spunea Horia Tecău, pentru ProSport, în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Sosit în Florida cu șase zile înaintea debutului „Open-ului” de la Miami, Horia Tecău a asistat la antrenamentul Simonei Halep, a stat de vorbă, în două pauze, cu jucătoarea de tenis, i-a făcut rost de mingi, noi-presurizate, luate de la Monica Niculescu, care se antrena la două terenuri (nr. 13) distanță de terenul 11 ales de către Simona.
Pentru prima dată în România, temele de lucru ale Simonei la antrenament sunt vizualizate de cititori pentru a identifica unde excelează, ce vrea sa cizeleze și, mai ales, ce schimbă ca tactică de joc.
Simona Halep va debuta în această ediție a turneului de la Miami direct în turul al doilea, contra învingătoarei meciului dintre australianca Daria Saville, locul 249 WTA, beneficiară a unui wild card, și sportiva belgiană Greet Minnen, locul 81 WTA.
Recent, Horia Tecău a fost numit căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup, iar Simona Halep și-a exprimat susținerea pentru acesta. „Hai să o facem, campionule!”, a comentat Simona Halep la postarea prin care Horia Tecău a anunțat că va fi noul căpitan-nejucător.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER