Bianca Andreescu, accidentare horror la Miami Open! A izbucnit în lacrimi și a ieșit de pe teren în scaun cu rotile: „Nu am simțit așa durere în viața mea!” | VIDEO
Bianca Andreescu (22 de ani – 31 WTA) a suferit o accidentare horror la Miami Open. În setul secund al duelului cu Ekaterina Alexandrova, din optimi, jucătoarea cu origini românești s-a lovit la gleznă și a abandonat.
Imagini dramatice cu Bianca Andreescu la Miami Open! A suferit o accidentare groaznică
Problemele fizice îi dau din nou mari bătăi de cap sportivei Bianca Andreescu, iar la Miami Open a suferit o accidentare horror. Jucătoarea de tenis cu origini românești a întâlnit-o în optimi pe rusoaica Ekaterina Alexandrova. Primul set a fost unul extrem de disputat, însă Alexandrova s-a impus fără drept de apel în tie-break, 7-6(7-0). Din dorința de a întoarce soarta meciului în favoarea ei, Bianca Andreescu a forțat în setul secund și a dus rapid scorul la 2-0. Din păcate, în game-ul 3 s-a accidentat groaznic și nu a mai putut continua partida.
Sportiva care reprezintă Canada a călcat greșit și s-a accidentat la glezna stângă. În secunda următoare, Andreescu s-a prăbușit la pământ și a izbucnit în lacrimi. Echipa medicală a intervenit imediat pe teren și a încercat să o ajute, dar în cele din urmă a fost nevoie de un scaun cu rotile pentru ca jucătoarea de tenis să fie scoasă din arenă.
Vizibil dezamăgită și în continuare cu lacrimi în ochi, Bianca Andreescu le-a transmis medicilor:
„Nu am simțit o astfel de durere în viața mea”, s-a putut auzi pe transmisie.
Înainte de a fi scoasă din arenă, Ekaterina Alexandrova a venit și ea lângă Bianca Andreescu pentru a o strânge în brațe și încuraja. Din păcate, Bianca Andreescu părăsește Miami Open în optimile de finală și va fi nevoită din nou să lupte cu o accidentare, care cel mai probabil se va dovedi a fi una foarte serioasă.
Bianca Andreescu, măcinată de accidentări
Bianca Andreescu a avut parte de o ascensiune incredibilă în anul 2019, încoronată cu un titlu la US Open. Din nefericire, după acel moment extrem de important, jucătoarea din Canada a fost lovită de ghinion. O accidentare groaznică a scos-o din circuit în intervalul octombrie 2019 – februarie 2021, însă nici după revenirea pe teren situația ei nu a decurs mai bine. În ciuda faptului că a jucat foarte puține meciuri în 2021, în luna octombrie a acelui an a suferit o nouă accidentare, care a ținut-o departe de teren alte câteva luni bune, până în aprilie 2022.
După un an precedent la fel de dificil, 2023 începuse cu o mulțime de așteptări pentru Bianca Andreescu, însă jucătoarea cu origini românești se vede acum pusă într-o nouă situație extremă.