Mihaela Buzărnescu a pierdut finala probei de dublu de la Nottingham
Echipa Mihaela Buzărnescu / Heather Watson (România/Marea Britanie) a pierdut finala probei de dublu de la Nottingham în fața perechii Rosolska/ Spears, scor 3-6, 6-7.
Mihaela Buzărnecu, locul 41 la dublu, a făcut echipă cu britanica Heather Watson, locul 69 în clasamentul de dublu, la turneul disputat în Marea Britanie. Cele două au fost învinse de favoritele 3 la câștigarea turneului, Alicja Rosolska (Polonia, locul 44 WTA la dublu) și Abigail Spears (SUA, locul 45 WTA la dublu). Meciul a durat 1 oră și 27 de minute și s-a încheiat în minimum de seturi (6-3, 7-6).
Buzărnescu și Watson s-au aflat la al doilea turneu împreună. Precedentul a avut loc Charleston, când s-au oprit în semifinalele competiției. De partea cealaltă, echipa câștigătoare a jucat constant în această formulă.
Pentru calificarea în finală, Buzărnescu și Watson vor fi recompensate cu un premiu total de 6. 400 de dolari și 180 de puncte WTA. Câștigătoarele trofeului vor primi 12. 300 de dolari și 280 de puncte în clasamentul de dublu.
Mihaela Buzărnescu a evoluat și în proba de simplu, dar s-a oprit în sferturile de finală, fiind învinsă de nipona Naomi Osaka (18 WTA) cu socrul de 4-6, 1-6.