Mihaela Buzărnescu, învinsă de Venus Williams în primul tur la Wimbledon! Controverse stârnite de româncă | VIDEO

Romania's Mihaela Buzarnescu returns against US player Venus Williams serves against during their women's singles first round match on the second day of the 2021 Wimbledon Championships at The All England Tennis Club in Wimbledon, southwest London, on June 29, 2021.,Image: 618494925, License: Rights-managed, Restrictions: RESTRICTED TO EDITORIAL USE, Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihaela Buzărnescu (România, 160 WTA) a pierdut un meci de pomină în primul tur la Wimbledon, scor 5-7, 6-4, 3-6 cu Venus Williams (SUA, 111 WTA)! Românca a stârnit controverse după ce a purtat un echipament excentric, deși codul vestimentar de la Wimbledon este foarte strict.

Mihaela Buzărnescu a cedat, marți, un meci de două ore și 40 de minute, în turul I la Wimbledon, contra veteranei din SUA, aflată la al 90-lea tuneu de Grand Slam al carierei!

Venus Williams s-a impus în set decisiv și a câștigat un cec de 87.750 de euro pentru calificarea în turul secund, în timp ce Mihaela Buzărnescu a fost recompensată cu 56.160 de euro pentru prezența pe tabloul prinicpal.

Mihaela Buzărnescu, învinsă în trei seturi de Venus Williams în primul tur la Wimbledon 2021

Mihaela Buzărnescu a impresionat la debutul în turneul de la Wimbledon, dar nu a putut câștiga meciul cu Venus Williams, deținătoare a 7 titluri de Grand Slam! Americanca a reușit 10 ași și a comis 8 duble greșeli, în timp ce Miki a servit 5 ași, făcând o dublă greșeală.

Cvintuplă campioană la Wimbledon, în anii 2000, 2001, 2005, 2007 și 2008, Venus Williams a contracarat jocul româncei, realizând 33 de lovituri direct câștigătoare! Buzărnescu a încheiat meciul cu 28 de lovituri direct câștigătoare, scor final 5-7, 6-4, 3-6.

Mihaela Buzărnescu a stârnit controverse după ce a îmbrăcat un echipament excentric, în ciuda codului vestimentar strict de la Wimbledon

Mihaela Buzărnescu a sfidat o tradiție binecunoscută a turneului de Grand Slam de la Wimbledon, aceea că jucătorii au obligația de a se îmbrăca în alb complet! De asemenea, echipamentele îmbrăcate de sportivi la All England Club au un design simplu.

Jurnaliștii străini au fost surprinși de faptul că românca Mihaela Buzărnescu a fost lăsată să poarte un maiou cu imprimeu în zona pieptului, în meciul cu marea campioană Venus Williams de la Wimbledon: „Chiar o lăsați să joace în acel maiou?”, a întrebat intrigat un ziarist britanic pe Twitter.

Publicat: 29 06. 2021, 16:49
Actualizat: 29 06. 2021, 16:55