Mihaela Buzărnescu, ipoteză șocantă în cazul de dopaj în care Simona Halep a fost prinsă cu roxadustat și a primit 4 ani de suspendare: „Poate să îți pună cineva ceva în băutură!”
Mihaela Buzărnescu (35 de ani) a avut un mesaj special pentru Simona Halep (31 de ani), după ce a fost suspendată pentru dopaj.
Mihaela Buzărnescu, ipoteză șocantă în cazul de dopaj în care Simona Halep a fost prinsă cu roxadustat și a primit 4 ani de suspendare
În cursul zilei de 12 septembrie, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep: suspendare pentru patru ani din orice activitate sportivă, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Românca este suspendată provizoriu din octombrie 2022, astfel că și-a ispășit deja un an din pedeapsa primită.
Mihaela Buzărnescu vine cu o ipoteză șocantă în acest caz. Sportiva este de părere că o astfel de situație se poate isca și dacă îți sabotează cineva mâncarea sau băutura.
„Sigur că sunt alături de Simona Halep. I-am și dat un mesaj și i-am transmis că voi fi alături de ea orice s-ar întâmpla. Știu că este foarte greu pentru ea. Sper din tot sufletul ca apelul făcut la TAS să o ajute și dacă nu i se va anula pedeapsa, măcar să i-o reducă la jumătate.
E greu și pentru noi pe partea de medicamentație. În cazul meu, prescripțiile pe care le iau pentru gleznă sunt recomandate de doctor. În mare parte sunt lucruri banale. În general toată cariera iau numai lucruri banale pe care le ia orice om. Am fost mereu atentă pentru că oricând îți putea pune ceva în mâncare sau în băutură.
În perioada în care eram activă spuneam că pot fi oricând testată! Mereu am fost supervizată și n-am avut probleme cu dopajul pentru că eram împotriva medicamentelor.
Am auzit de reacțiile Serenei, dar nu pot să comentez. N-am ce să spun, e luptă doar între ele. Nu cred că aș putea să mă bucur pentru o persoană care se află într-o astfel de situație. Cred în nevinovăția Simonei!
Mă rog pentru Simona ca la TAS măcar să se reducă la jumătate și să poată intra în competiții. Ar fi ceva super pentru Simona pentru că ar putea intra în circuit de la anul și faptul că poți să realizezi acest lucru te ține în tonus pentru ceea ce va urma”, a spus Mihaela Buzărnescu, potrivit GSP.
În cazul în care decizia nu va fi modificată nici după ce sportiva va merge la TAS, în momentul în care suspendarea Simonei Halep va expira, adică pe 6 octombrie 2025, românca va avea 35 de ani.