Mihaela Buzărnescu și-a pus fanii pe jar la Belgrad! Ipostaza în care s-a fotografiat în timp ce aștepta rezultatul testului Covid | GALERIE FOTO
Mihaela Buzărnescu se pregătește pentru turneul WTA programat săptămâna viitoare la Belgrad (Serbia)! „Miki” a ajuns deja în țara vecină, dar și-a surprins fanii cu câteva zile înainte de a debuta la turneul din seria WTA 250.
Mihaela Buzărnescu a efectuat testul Covid-19 la sosirea în Belgrad, însă rezultatul a întârziat destul de mult. Ca să își mai alunge plictiseala, bucureșteanca s-a fotografiat într-o ținută minusculă. Mihaela și-a sărbătorit recent ziua de naștere, împlinind 33 de ani pe 4 mai. A dat o petrecere pe cinste, dar acum s-a întors la treabă.
„Miki” Buzărnescu și-a obișnuit fanii cu astfel de poze în ultima vreme, iar urmăritorii ei așteaptă ca jucătoarea de tenis să impresioneze și pe terenul de tenis, așa cum o făcea în urmă cu câțiva ani.
Mihaela Buzărnescu și-a pus fanii pe jar înaintea turneului de la Belgrad! Ipostaza în care s-a fotografiat fosta ocupantă a locului 20 WTA
Mihaela Buzărnescu s-a resimțit în ultimele săptămâni după meciurile infernale cu Italia din Fed Cup, așa că nu a mers la turneele de la Madrid și Roma. „Miki” a decis să participe la o singură competiție pregătitoare înainte de Roland Garros (30 mai – 13 iunie). Astfel, românca va evolua în cadrul turneului de la Belgrad (16-22 mai), dar până atunci și-a pus fanii pe jar cu ultimul story postat pe contul ei de Facebook.
Fosta ocupantă a locului 20 mondial a făcut spectacol și într-o emisiune TV, caracterizând într-un singur cuvânt mai mulți jucători din tenisul mondial: „Ana Bogdan – determinare; Irina Begu – ambiţie; Monica Niculescu – luptătoare, câine pe teren; Serena Williams – tigroaică; Simona Halep – pasiune; Sorana Cîrstea – longevitate; Roger Federer – unicul; Horia Tecău – superbăiat; Marius Copil – amuzant; Rafael Nadal – fiară; Novak Djokovici – talentat şi barbar…are mentalitatea de a lupta până la moarte; Victor Hănescu – fair-play”, a spus Mihaela Buzărnescu la emisiunea La Măruţă de la Pro TV