„Miki” Buzărnescu a anunțat ce va face cu banii câștigați la Roland Garros. A încasat un cec de 130.000 de euro!
Mihaela Buzărnescu a fost învinsă în optimile de finală ale French Open, turneu transmis de Eurosport, de americanca Madison Keys, cu scorul de 6-1, 6-4, dar pentru performanța sa, românca și-a asigurat un cec de 130.000 de euro.
„Nu am știut de aceste premii până după ce am câștigat partida contra Svitolinei. De anul trecut am încercat să nu mă gândesc la sume sau la costuri și am încercat doar să joc tenis și rezultatele vor veni chiar dacă au fost momente grele și m-am susținut singură în ultimii zece ani de zile”, a spus Mihaela Buzărnescu la Telekom Sport.
Apoi, a detaliat: „Mi-ar plăcea să merg într-o vacanță la finalul anului, în rest nu cred că aș avea așa mult timp liber vara aceasta și ca și cadouri nu știu exact. Dacă îmi place ceva, îmi voi cumpăra nu sunt genul care să facă aceste lucruri doar prin prisma câștigării unei sume mai mari”.
Buzărnescu speră să atragă și sponsorii acum când cariera sa este pe o pantă ascendentă: „Sper să mă caute. Deocamdată nu a venit nimeni la acest turneu, dar dacă mă vor căuta o să fiu precaută, nu o să mă grăbesc și o să aleg cele mai bune opțiuni, dacă vor exista”.
Altfel, Buzărnescu a rămas în turneu, în proba de dublu, acolo unde va face pereche cu Irina Bara. Româncele vor juca luni, de la ora 12:00, în optimile de la Roland Garros, contra americancelor Jennifer Brady – Vania King.