„Miki” joacă tare și la Montreal! Buzărnescu a urcat pe locul 1 la victorii în circuitul WTA în acest sezon și se pregătește pentru a treia întâlnire cu Svitolina din ultimele trei luni
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul 2 în turneul Premier 5 de la Montreal, după ce a învins-o pe Qiang Wang (China) în două seturi, cu 6-2, 7-5. Românca a obținut, așadar, a 9-a victorie în ultimele 10 meciuri disputate și a șasea la rând.
„Miki” continuă „forcingul” în circuitul WTA, iar marți seara a petrecut o oră și 29 de minute pe teren, în partida cu Wang, după turneul câștigat în urmă cu 2 zile la San Jose. Primul set i-a fost la discreție (a început cu 5-0), iar în actul secund a salvat mai multe mingi de set ale adversarei, revenind de la 3-5 la 7-5.
Astfel, Mihaela Buzărnescu rămâne invincibilă în Statele Unite, reuyșind să câștige al 6-lea meci consecutiv. Mai mult, românca a devenit jucătoarea cu cele mai multe victorii în WTA în acest sezon – 39, fiind la egalitate la acest capitol cu Angelique Kerber, care a avut tur liber, și Petra Kvitova, învingătoare cu 6-3, 6-4 cu Kontaveit.
În turul 2, Mihaela Buzărnescu o va întâlni pe Elina Svitolina, jucătoare pe care a învins-o de două ori în ultimele trei luni, la Roland Garros și Birmingham.