Milos Raonic a câștigat turneul de la Bangkok

Jucătorul canadian de tenis Milos Raonic a câștigat, duminică, turneul ATP de la Bangkok, după ce a trecut în finală de cehul Tomas Berdych, scor 7-6 (7/4), 6-3, informează AFP.

Raonic, numărul 11 mondial la 22 de ani, are acum în palmares cinci titluri. În 2013, el a mai câștigat și turneul de la San Jose.

Berdych, locul 6 ATP, a pierdut a treia finală în acest an, după cele de la Dubai și Marsilia.

Proba de dublu a fost câștigată de perechea Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), care a trecut de cuplul suedez Tomasz Bednarek/Johan Brunstrom, scor 6-3, 3-6, 10-6.

Mediafax

Publicat: 29 09. 2013, 15:42
Actualizat: 29 09. 2013, 15:43