Simona Halep a fost eliminată în turul trei la US Open de croata Mirjana Lucic-Baroni, scor 7-6 (6), 6-2. Adversara Simonei are 32 de ani, este pe locul 121 în clasamentul WTA și a venit din calificari la turneul american. După meci, croata era extrem de fericită pentru performanța reușită.
„Am făcut un meci grozav. Simona este o jucătoare mare. Este uimitor. Sunt de prea multă vreme în circuit, știam ce trebuie să fac. Simona e o jucătoare uimitoare, o spun din nou, dar nici eu nu sunt rea. Sunt o adversară dificilă pentru oricine, dacă îmi pot face jocul. Astăzi am putut să-mi păstrez concentrarea, să joc agresiv și să-mi caut loviturile.
Sunt mândră de mine. Au fost multe lucruri nefericite care s-au întâmplat în acești ani (n.r. în urmă cu 17 ani Lucic a ajuns în turul 3 la US Open). Mă simt ca și cum aș fi câștigat deja un turneu de Mare Șlem”, a spus Mirjana Lucic-Baroni la microfonul EuroSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER