Mirra Andreeva, puștoaica minune a tenisului, nu a vrut să vină în România, dar sora ei face spectacol la turneul de la Cluj! A învins-o pe Anca Todoni în primul tur
Dacă Mirra Andreeva (16 ani, locul 35 WTA) nu a dorit să participe la turneul WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca, sora rusoaicei a venit în România hotărâtă să impresioneze!
Erika Andreeva (19 ani, locul 112 WTA), sora mai mare a Mirrei Andreeva, a debutat marți la turneul de la Cluj-Napoca, împotriva unei jucătoare din România.
Anca Todoni (19 ani, locul 230 WTA), posesoare a unui wild card, a fost învinsă în minimum de seturi de Erika Andreeva, scor 6-3, 6-4 după o oră și 41 de minute de joc.
Mirra Andreeva, puștoaica minune a tenisului, nu a venit în România, dar sora ei face spectacol la turneul de la Cluj! A învins-o pe Anca Todoni în primul tur
Erika Andreeva își propune să calce pe urmele surorii ei, Mirra Andreeva, care a pătruns deja în elita tenisului mondial la doar 16 ani. Mirra s-a calificat în luna ianuarie în optimile de finală de la Australian Open (6-4, 3-6, 2-6 cu Barbora Krejcikova), aflându-se în prezent pe locul 35 mondial. Puștoaica din Rusia nu a dorit să joace în această săptămână la Cluj-Napoca, dar nici la turneul de la Abu Dhabi, desfășurat în paralel cu cel din Ardeal.
În schimb, Erika Andreeva s-a înscris la cea de-a patra ediție a Transylvania Open, iar sora Mirrei se simte minunat în țara noastră! După ce a trecut de calificări, Erika a obținut prima victorie pe tabloul principal al unui turneu WTA din 2024! Ea a învins-o la Cluj pe Anca Todoni, jucând mai solid decât reprezentanta noastră.
Andreeva a servit șase ași și a comis o dublă greșeală, în timp ce Todoni a reușit 5 ași, nefăcând nicio dublă greșeală. Erika s-a impus cu 6-3, 6-4, iar în optimile de finală ale turneului de la Cluj-Napoca va întâlni o altă româncă, pe Ana Bogdan (65 WTA), care a eliminat-o pe Alycia Parks (SUA, 110 WTA), scor 7-5, 7-5.
Mirra Andreeva, gesturi șocante la Australian Open
Mirra Andreeva, sora Erikăi Andreeva, i-a uimit pe fani la Australian Open atât cu jocul ei spectaculos, cât și cu gesturile pe care le-a făcut în timpul unui meci.
Mirra s-a mușcat singură, lăsându-și semne pe corp, dar culmea este că această metodă a ajutat-o să-și elibereze nervii! Rusoaica a revenit incredibil de la 1-5 în decisiv, în fața franțuzoaicei Diane Parry, scor 1-6, 6-1, 7-6(5) în turul al treilea.
După meci, Mirra Andreeva a declarat că „nu și-a spus cuvinte prea frumoase” în timpul jocului, dar crede că acest lucru a ajutat-o să câștige.