Lui Hănescu îi place simetria. După un triplu 7-6 cu Steve Dracis, Victor a „servit” ieri și un triplu 7-5 cu Mihail Iujnâi. Românul (33 ATP) urcă pentru a treia oară în turul trei al Roland Garros-ului, unde îl va întâlni pe francezul Gilles Simon (7 ATP).Â
După o revenire senzațională în primul set, care i-a cimentat încrederea în forțele proprii, făcându-l să-și păstreze calmul în momentele-cheie ale meciului, bucureșteanul de 28 de ani forțează reeditarea celei mai bune performanțe de pe zgura franceză: prezența în sferturi, cum s-a întâmplat în 2005, când i-a cedat lui Roger Federer. Aflat la Paris alături de elevul său, antrenorul Firicel Tomai a dezvăluit, pentru ProSport, câteva dintre “loviturile” Uriașului.Â
1.Bagaje pierdute „Începutul a fost mai greu, pentru că venind direct de la Kitzbuhel, i s-au pierdut bagajele la aeroport. A fost un moment pe care l-a depășit bine, mai ales că am ajuns sâmbătă și meciul ne-a fost programat luni, deci am avut timp să ne adunăm.” 2.În formă bună „Este într-o formă bună, după Mastersul de la Madrid a început să-și revină, să-și facă jocul lui mai apăsat, jocul care îi convine cel mai mult și care l-a ajutat până acum.” 3.Moral forte  „Faptul că nu a pierdut niciun set până acum și victoriile reușite i-au dat mai multă încredere. Este convins că poate mult mai mult decât a arătat până acum.” 4 . Adversari expediați „A contat foarte mult că până acum a avut meciuri doar de trei seturi. Energia pe care o câștigă e foarte importantă pentru următoarea partidă.” 5.Calmul „Uriașului” „Meciul cu Iujnâi nu a fost greu, Victor a forțat atât cât a trebuit, când a trebuit, a știut să-și folosească atuurile și să-și păstreze calmul.
6 Simon, imprevizibil „Meciul următor, cu Gilles Simon va fi dificil pentru că este un tip tenace, imprevizibil, greu de ghicit. Am încredere că Victor a ajuns la acea maturitate la care poate gestiona orice situație.”
7 Fără obiectiv „ Nu avem un obiectiv la Roland Garros, pentru că e greu să îți propui anumite performanțe, însă Victor a venit aici hotărât să arate cel mai bun tenis.”
8Â Țintă: Top 20 „Pentru anul acesta ne-am propus să urcăm în top 20. Urcarea e înceată, dar sigură. Merită să fie acolo și avem șanse să realizăm asta.” Â 9 E loc de mai bine „ Noroc, încredere și convingere. Dacă ar avea un pic mai mult din fiecare, ar face o figură frumoasă.”
Pentru accederea în turul trei, Hănescu și-a asigurat un cec în valoare de 40.600 de euro și 90 de puncte ATP
„Victor s-a adaptat repede la zgura de aici, pentru că la Kitzbuhel mingea sărea mult mai repede și trecerea acesta a fost foarte bună”, Firicel Tomai, antrenor
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER