Misterul flaconului Simonei Halep de la US Open! Am aflat ce bea românca din sticluța care a declanșat suspiciunea de dopaj | EXCLUSIV

Redactor:
Ilie Pavel
Misterul flaconului Simonei Halep de la US Open! Am aflat ce bea românca din sticluța care a declanșat suspiciunea de dopaj | EXCLUSIV
  • Publicat:

ProSport a aflat ce bea Halep din sticluța care a declanșat suspiciunea de dopaj ca suspectă. Un medic câștigător al Ligii Campionilor cu fosta echipă a lui Dan Petrescu este unul dintre cei care au patentat băutura care a revoluționat sportul.

Suspiciunea de dopaj a lui Halep a fost declanșată de sticluța din care a fost surprinsă că bea în timpul ultimului circuit pe care l-a efectuat în America de Nord pe traseul turneelor din Statele Unite și Canada: Washington – Toronto – Cincinnati – US Open (New York).

Consiliată în perioada imediat următoare debutului colaborării cu Darren Cahill de nutriționistul neozeelendez Glenn Kearney, Halep a compensat pierderea de colagen pe care fiecare om o înregistrează într-o proporție de 1.5 la sută pe parcursul unui interval de 12 luni după împlinirea vârstei de 20 de ani.

Misterul flaconului Simonei Halep de la US Open. Am aflat ce bea românca din sticluța care a declanșat suspiciunea de dopaj

Kearney a brevetat, împreună cu Andy Murray și Eva Carneiro (medicul dat afară în 2015 de Jose Mourinho de la Chelsea), un supliment de colagen lichid de înaltă rezistență, conceput pentru sportivii de performanță: TRR Nutrition, o gamă care are ca produs de vârf Advanced Collagen.

TRR Nutrition (produs de Nutraformis), este o fromulă de colagen super – puternic (Super-Strength) ca supliment lichid destinat întăririi articulațiilor, oaselor și întremării sistemului imunitar.

Este parte din programul de recuperare rapid deoarece conține 10.000 mg de colagen marin, turmeric, ghimbir, acid hyaluronic, glucozamină, cupru și vitamina C.

Ce face acum Eva Carneiro, medicul demis de la Chelsea

Eva Carneiro este fostul medic al lui Chelsea și căreia Jose Mourinho i-a desfăcut contractul din cauza unei intervenții în teren la o accidentare a lui Eden Hazard. „Nu mi-a plăcut ceea ce a făcut staff-ul medical pentru că, indiferent dacă ești doctor sau secretară pe bancă, trebuie să înțelegi jocul” nu și-a ascuns portughezul nervozitatea provocată de Caneiro. De altfel, Mourinho nu i-a mai permis Evei să ia loc pe banca de rezerve la meciurile lui Chelsea, iar la șase săptămâni după incident, doctorul a plecat de pe Stamford Bridge.

Cu parte din 1.5 milioane de euro despăgubiri plătite de Chelsea, Caneiro a cumpărat o echipă de fotbal, Lewes FC împreună cu Judy și Andy Murray. Medicul din Gibraltar, care acum profesează în sistemul privat la o clinică din Londra, a configurat spitalul Aspetar – ortopedie destinat Cupei Mondiale din Qatar.

Ce este colagenul:

  • Favorizează evitarea accidentărilor frecvente. Halep avea la nivelul trenului inferior, exemplul fiind tendonul lui Ahile (n.red. – motivul pentru care preparatorul fizic Theo Cercel îi bandaja Simonei gleznele).
  • Compus identificat natural în organism care ajută la menținerea articulațiilor sănătoase, întârzie descompunerea cartilagiilor și, esențial, favorizează și îmbunătățește mobilitatea.
  • Colagenul îi protejează Simonei atât articulațiile cât și spatele (Simona este diagnosticată cu hernie de disc)
  • Previne diabetul și prelungește durata de viață dacă este luat în mod regulat

„Colagen Water” este colagen hidrolizat care conține 20 de aminoacizi, 9 dintre aceștia fiind esențiali (glicina, prolina, hidroxipolina). Concentrația de glicină și prolină este de 20 de ori mai mare decât în orice alte proteine. Spre exemplu, este indicat ca laptele să fie schimbat cu lapte praf infuzat cu colagen. Există însă și opțiuni fără produse lactate care pot fi puse în ceaiul sau cafeaua de dimineață.

Consumul de alimente bogate în proteine facilitează producția de aminoacizi și astfel corpul unui sportiv de înaltă perfromanță ca al lui Halep sintetizează colagen.
Condiționarea unui astfel de proces este dată însă de dietă, una adoptată și de Simona și care trebuie să conțină suficientă vitamina C și/sau fier ca să nu perturbe producția de colagen.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soţ şi soţie, găsiţi MORȚI în casă! Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre copiii cuplului 😲
Soţ şi soţie, găsiţi MORȚI în casă! Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre copiii cuplului 😲
Ce surpriză! Care este cel mai probabil scor la Lyon – FCSB
Ce surpriză! Care este cel mai probabil scor la Lyon – FCSB
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
”Cel mai valoros jucător”. Becali a intrat în direct şi a lăudat un titular de la FCSB : ”Să nu se supere Olaru pe mine. E mult peste el”
”Cel mai valoros jucător”. Becali a intrat în direct şi a lăudat un titular de la FCSB : ”Să nu…
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
O ipoteză SF spune că oamenii ar fi un HIBRID dintre porci și cimpanzei
O ipoteză SF spune că oamenii ar fi un HIBRID dintre porci și cimpanzei
Milionarul român care ia 3 pensii a spus cum a putut câştiga echivalentul a 10 blocuri: Aveam minte diabolică
Milionarul român care ia 3 pensii a spus cum a putut câştiga echivalentul a 10 blocuri: Aveam minte diabolică
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
Marea actriță ne-a părăsit. A fost cea mai iubită, dar boala a doborât-o: Ne va fi dor de ea...
Marea actriță ne-a părăsit. A fost cea mai iubită, dar boala a doborât-o: Ne va fi dor de ea...
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Jandarmii, atacați cu obiecte și materiale pirotehnice, în fața BEC
Jandarmii, atacați cu obiecte și materiale pirotehnice, în fața BEC
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
×