Modificare importantă în tenis, din 2020. Rafael Nadal a criticat dur decizia ATP: „Uneori pare că este vorba doar de afaceri”
ATP și WTA au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă organizate miercuri, introducerea cronometrului dintre servicii la toate turneele, începând cu anul următor.
Denumit „Shot Clock”, cronometrul a fost introdus pentru a acorda o mai mare fluență jocului, jucătorii și jucătoarele urmând să aibă maximum 25 de secunde la dispoziție pentru a servi. Asta indiferent dacă vin după un punct lung, cu multe schimburi de mingi, sau dacă punctul precedent s-a terminat repede.
Cronometrul a fost folosit pentru prima oară la Turneul Campionilor din 2017 și a fost adoptat și la ultimele două turnee de Grand Slam, US Open 2018 și Australian Open 2019.
Rafael Nadal, cel mai bun jucător pe zgură din istorie și fost lider mondial, este unul dintre jucătorii de top care, de obicei, își ia mai mult timp înainte să servească. Spaniolul a criticat introducerea acestei reguli, spunând că acel cronometru va lua din farmecul jocului.
„Uneori pare că este vorba doar de afaceri, deci nu pot susține așa ceva. Nu-mi aduc aminte meciuri care să rămână în istorie și care să se termine rapid. Nu-mi aduc aminte un meci emoțional care să fie terminat după două ore. Toate jocurile importante din istoria acestui sport au avut patru, cinci ore. Pentru a face astfel de meciuri, ai nevoie de timp între puncte, pentru că nu poți avea raliuri lungi consecutive și să ai doar 25 de secunde între puncte”, a declarat Nadal, potrivit Reuters.
Cronometrul a fost implementat și în circuitul feminin, chiar din acest an, însă doar la turneele de tip Premier. Din 2020, noua regulă va fi valabilă pentru toate turneele organizate de WTA.