Moment de „adio” superb pentru Ferrer! Rafa Nadal l-a învins, obținând victoria 60 a carierei la Barcelona, dar David a fost omul zilei. FOTO | Gestul emoționant prin care spaniolul cu voință de fier și-a luat „la revedere” de la turneul la care a jucat patru finale

Moment de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Spaniolul Rafael Nadal a obținut, joi, victoria cu numărul 60 în turneul de la Barcelona, învingându-l cu 6-3, 6-3 pe conaționalul David Ferrer (155 mondial). Adversarul din sferturi al numărului doi mondial se alege din partida dintre Jan-Lennard Struff și Stefanos Tsitsipas (favorit 5).

Omul momentului a fost însă David Ferrer, cel care, la ultima sa apariție la Barcelona, s-a despărțit de tribuna catalană, lăsându-și, simbolic, bandana pe zgură, așa cum a făcut cu sufletul în fiecare punct jucat vreodată pe scena mare a tenisului.

David Ferrer a avut parte de un meci de adio de gală la turneul la care a jucat, de-a lungul anilor, patru finale, fiind învins de fiecare dată de Rafael Nadal. Veteranul spaniol rezident la Valencia și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist, la 37 de ani, turneul de la Madrid urmând a fi următorul și ultimul turneu al carierei sale. La Barcelona, Ferrer a avut parte exact de duelul despre care anunțase, încă din februarie, că și l-ar dori pentru o ultimă întâlnire cu tenisul masculin, împotriva lui Nadal.

  • La 5.400 de zile de la primul duel direct, câștigat de Ferrer în set decisiv, la Stuttgart, în 2004, tot pe zgură, cei doi spanioli s-au înfruntat pentru a 32-a oară în circuitul masculin. Nadal conduce acum la meciuri directe, 26-6.

Cei doi spanioli, protagoniști ai finalei din 2013 de la Roland Garros, au avut parte, joi după-amiază, de un duel în două acte de un nivel încântător.

Primul act a durat de 55 de minute. Contrastând puternic cu prestația din primul tur, împotriva argentinianului Leonardo Mayer, Nadal a arătat solid în fața atacurilor lui Ferrer, reușind finalizări spectaculoase, în special cu passing-uri. După un prim game greu pe serviciu, în care a fost nevoit să salveze două mingi de break, Rafa a preluat treptat controlul, reușind break-ul în game-ul al șaselea, punând astfel în premieră diferență de două game-uri pe tabelă, la 4-2. Început pe averse sporadice de ploaie, de mică intensitate, meciul a fost întrerupt chiar înainte ca Nadal să înceapă game-ul pe serviciu pentru închiderea manșei întâi, la 5-3, din cauza intensificării ploii. Arbitrul a stabilit de comun acord cu jucătorii că liniile au devenit alunecoase, iar Nadal și Ferrer s-au retras la vestiare.

Jocul nu s-a putut relua decât după aproximativ trei sferturi de oră. În ciuda eforturilor supraomenești făcute de Ferrer în defensivă, Nadal s-a impus fără emoții pe serviciu, lovind aproape de maxim cu forehandul și închizând astfel primul set.

Recitalul punctelor spectaculoase a continuat în setul doi. Nadal a deschis cu break, valorificând a treia din trei șanse consecutive avute pe lansarea lui Ferrer. David a întrezărit șansa rebreak-ului, profitând de câtevă inexactități ale lui Nadal, cu forehandul. Starul din Manacor și-a recalibrat însă rapid principala armă, desprinzându-se la 2-0. Ferrer a rămas aproape, reducând diferența, 1-2, cu, probabil, cea mai frumoasă execuție a partidei, un lob superb, care a prins colțul terenului.

Infuzia de încredere l-a ajutat pe Ferrer să obțină un prim break pe serviciul lui Nadal, însă elevul lui Carlos Moya și al lui Francisco Roig a câștigat din nou game la retur, impresionând iarăși de pe linia de fund a terenului, dar și cu un dropshot numai bun de păstrat pentru highlights.

Rafael Nadal nu a renunțat la scurtă ca soluție pentru a finaliza punctul mai rapid. Ploaia a intervenit însă din nou, la 6-3, 4-3, tot înainte de o tură pe lansare a lui Nadal. Cu o mare de umbrele deschise în tribună, jucătorii au fost păstrați pe teren și, după doar câteva minute, meciul din optimi s-a reluat. Nadal a trecut fără emoții de tura pe lansare, apoi a închis partida, cu un nou break, la finele unui game maraton de 14 puncte.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×