Moment halucinant la Indian Wells! Spectatorii au rămas înmărmuriți: Vika Azarenka a început să plângă pe teren, din senin, în timpul meciului! Arbitrul a încercat să o ajute, iar adversara a cerut explicații: „E normal?!” | VIDEO
Viktoria Azarenka, de două ori câștigătoare la Indian Wells, i-a șocat pe spectatorii din tribună la partida cu Elena Rîbakina, 3-6, 4-6, luni, în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 8,5 milioane de euro.
Episodul survine după incidentul de sâmbătă al niponei Naomi Osaka, care s-a enervat brusc după ce a fost jignită din tribune la Indian Wells.
Osaka, care a suferit probleme de anxietate și depresie, a izbucnit în plâns. Japoneza a cerut ca arbitrul de scaun să ia măsuri și a continuat jocul, în care a fost eliminată de rusoaica Veronika Kudermetova în turul doi.
Moment halucinant la Indian Wells! Spectatorii au rămas înmărmuriți: Vika Azarenka a început să plângă pe teren, din senin, în timpul meciului! Arbitrul a încercat să o ajute, iar adversara a cerut explicații: „E normal?!” | VIDEO
„Aveţi nevoie de ajutor?”, s-a interesat arbitrul, în timp ce Viktoria Azarenka a repetat de mai multe ori că este „dezorientată”.
Rîbakina a solicitat apoi să i se explice ce se întâmplă. „Doar am verificat dacă ea este bine”, a răspuns acesta. „De acord, dar este normal?”, a replicat kazaha. „Nu, nu este normal. Este prima oară când se întâmplă în acest meci. Trebuia să-mi fac datoria”, a încheiat arbitrul.
Meciul s-a reluat şi fostul lider mondial l-a putut încheia. Apoi a părăsit în grabă terenul în timp ce saluta spectatorii, care au aplaudat-o.
Lumea sportului a reacţionat la invazia din Ucraina imediat şi a exclus sportivii din Rusia şi Belarus din majoritatea competiţiilor internaţionale. La tenis, jucătorii din cele două ţări pot participa însă doar în turneele individuale şi fără abordarea însemnelor naţionale.
Azarenka a făcut un apel la pace şi speră că războiul se va încheia cât mai repede: ”Inima mea este alături de cei care indirect sau direct au fost afectaţi de acest război care cauzează atâta durere şi suferinţă pentru multă lume. Sper şi îmi doresc pace şi sfârşitul războiului”.
Simona Halep – Sorana Cîrstea, diseară de la ora 20.00
Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, va evolua, marţi, cu Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărl 26, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells,
Meciul este programat de la ora 20.00, fiind primul al zilei pe arena centrală a complexului Indians Wells Tennis Garden.
Câştigătoarea acestui meci va fi numărul 1 român în ierarhia WTA ce va fi publicată lunea viitoare.