:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F08%2F293502947_416176667135255_2431281212295061828_n.jpg)
Ana Bogdan (România, 75 WTA) a disputat un meci de gală în optimile turneului de la Dubai, românca fiind învinsă de Jessica Pegula (SUA, 3 WTA) cu 6-4, 6-3.
La finalul meciului disputat miercuri, în momentul în care s-au întâlnit pentru tradiționalul salut, Ana Bogdan și Jessica Pegula au purtat o discuție amicală, cu zâmbetul pe buze.
Jessica Pegula, fiica miliardarului Terrence Pegula, a fost prea puternică pentru Ana Bogdan, eliminând-o pe româncă în optimi la Dubai, scor 6-4, 6-3 după o oră și 36 de minute de joc. Ținând cont că Ana s-a confruntat cu probleme de ordin fizic, Jessica a dat dovadă de fair-play și a vrut să se asigure că sportiva noastră nu are o accidentare gravă.
Astfel, Pegula a inițiat o discuție amicală cu Bogdan, consolând-o pe sportiva din Sinaia. Ana a răspuns zâmbind, semn că a apreciat gestul adversarei de a vorbi cu ea după meci.
Nu multe jucătoare din circuitul WTA au puterea de a vorbi una cu cealaltă pe teren, la finalul duelurilor. În tenisul actual, refuzul de a da mâna cu adversara sau strângerile de mână reci sunt la ordinea zilei, din cauza tensiunii din timpul meciurilor.
Dacă față de Ana Bogdan s-a comportat într-un mod deosebit, Jessica Pegula a stârnit controverse aprinse atunci când a înfruntat-o pe Simona Halep, în semifinale la Toronto 2022. Jessica Pegula a acuzat-o de antijoc pe Simona Halep, numind-o „pusheriță” pe sportiva noastră! În tenis, termenul de „pusher” este folosit pentru a descrie sportivii care joacă excesiv de defensiv, pentru a provoca erorile neforțate ale adversarilor.
„E o pusheriță! Ce pusheriță!”, a strigat americanca pe teren la Toronto. Simona Halep a învins-o pe Jessica Pegula cu 2-6, 6-3, 6-4, apoi și-a adjudecat titlul: 6-3, 2-6, 6-3 în finala cu Beatriz Haddad Maia.
Jessica Pegula este fiica miliardarului Terrence Pegula, a cărui avere este estimată de Forbes la 5,4 miliarde de dolari. Acesta s-a îmbogățit în industria petrolieră, din operațiuni de fracturare hidraulică, iar în prezent deține echipa de fotbal american Buffalo Bills (NFL) și echipa de hochei pe gheață Buffalo Sabres (NHL).