Wilson, compania producătoare de rachete de tenis care le sponsorizează pe Simona Halep și Ons Jabeur, a transmis un mesaj după meciul incredibil pierdut de româncă în fața tunisiencei, 3-6, 2-6 în sferturile de finală ale turneului de la Madrid!
Americanii de la Wilson s-au bucurat pentru victoria impresionantă reușită miercuri de Ons Jabeur, în fața Simonei Halep, chiar dacă Simona Halep a jucat întreaga carieră cu rachetele respectivei companii.
Ons Jabeur a avut nevoie de o oră și 9 minute pentru a o elimina pe Simona Halep, tunisianca executând peste 20 de scurte cu care a pus-o în mare dificultate pe dubla campioană de la Madrid.
Ons Jabeur s-a impus cu 6-3, 6-2 în fața Simonei Halep și i-a impresionat pe cei de la Wilson: „Performanță dominantă! Bine ai venit în semifinale, Ons Jabeur!”, a fost mesajul transmis de sonsorul comun al celor două jucătoare.
Pentru Simona Halep urmează turneul de la Roma, în timp ce Ons Jabeur se va duela pentru un loc în semifinale la Madrid cu Ekaterina Alexandrova din Rusia, cea care a învins-o pe Amanda Anisimova (SUA) cu 6-4, 6-3.
Simona Halep a oferit o explicație pentru ProSport după eșecul cu Ons Jabeur: „N-am simțit bine mingea pentru că nici ea (n.r. Ons Jabeur) nu mi-a dat ritm și mi-a schimbat (n.r. cadența execuțiilor) foarte mult și la un moment dat am intrat în panică. N-am mai simțit terenul, nu am mai simțit ce trebuie să fac.
Am încercat să stau până la final și să găsesc ritmul dar n-am reușit, a jucat mai bine. Am de învățat multe din meciul ăsta. Sper, data viitoare, să fiu mai bună!”, a spus Simona Halep, care va rămâne pe locul 21 mondial după turneul de la Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER