Moment uluitor la Australian Open! Andy Murray a scris istorie în turul doi. „E pur și simplu absurd ce a reușit!”
Andy Murray (26 de ani) este fără îndoială omul momentului la Australian Open, după ce a reușit o calificare en-fanfare în turul trei al competiției. Scoțianul a trecut în trei seturi de francezul Vincent Millos, scor 6-2, 6-2, 7-5, însă performanța din ultimul set a favoritului numărul patru a fost cu adevărat remarcabilă.
Murray a revenit de la 1-5 în setul trei și s-a impus cu 7-5 fără să mai piardă vreun punct. Practic, scoțianul a reușit un „set” perfect, reușind să câștige 6 game-uri la 0. În total, de la 1-5, Murray a câștigat 23! de puncte consecutive, fără să-i dea vreo șansă lui Millos să revină în joc.
Cum era de așteptat, performanța lui Murray a generat un val de aprecieri pe rețelele de socializare. „Ce faci dacă ești condus cu 5-1 în setul 3? Dacă ești Andy Murray, câștigi următoarele 23 de puncte și închizi meciul”, „Ă‚sta e un set de aur„, sau „E chiar absurd ce a reușit”, fiind doar câteva dintre ele.
În turul trei, Murray îl va întâlni pe spaniolul Feliciano Lopez (cap de serie nr. 26), care a trecut de Michael Berger, tot în trei seturi (6-4, 7-6, 6-4).