Bianca Andreescu (Canada, 111 WTA) a avut mari probleme în timpul meciului cu Jessica Pegula (SUA, 14 WTA) din optimile de finală ale turneului de la Madrid.
Când totul părea că merge bine pentru Bianca Andreescu, fosta ocupantă a locului 4 WTA a avut parte de încă un ghinion pe terenul de tenis.
Bianca Andreescu a avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul duelului cu Jessica Pegula, disputat marți la Madrid, după ce canadiencei de origine română a început să îi curgă sânge din nas.
Bianca Andreescu a tras o sperietură zdravănă, după ce i-a dat sângele pe nas în timpul meciului cu Jessica Pegula, din optimi la Madrid! În urma îngrijirilor medicale, „Bibi” a putut reveni pe teren, însă a pierdut primul set cu 7-5!
Asta după ce canadianca născută din părinți români a obținut o victorie de răsunet în turul precedent la Madrid, scor 6-1, 6-1 cu Danielle Collins (SUA, favorită 6), ocupantă a locului 8 WTA și finalistă la Australian Open 2022.
Bianca Andreescu nu scapă de problemele de sănătate! Calvarul a început pentru Bianca în anul 2019, atunci când s-a accidentat grav la genunchi și a stat pe bară timp de 15 luni. Andreescu s-a accidentat din nou în 2021, când îi era lumea mai dragă, în timpul finalei de la Miami – a abandonat la scorul de 3-6, 0-4 cu Ashleigh Barty (Australia).
Într-un interviu acordat site-ului oficial al WTA, Bianca Andreescu a dezvăluit că a vrut să agațe racheta în cui, dar s-a răzgândit după ce a făcut unele activități spirituale în Costa Rica, cum ar fi yoga și explorarea naturii: „Mi-am dat seama că iubesc acest sport și că vreau să-mi continui cariera, nu atât pentru a câștiga titluri importante, cât pentru a contribui la o lume mai bună. Instrumentul meu pentru a realiza acest lucru este tenisul. Simt că mi-am luat destul timp liber!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER