Monica Niculescu a câștigat primul meci de la Hong Kong. Adversară de top în turul 2

Monica Niculescu (87 WTA) a avut nevoie de mai bine de două ore și jumătate de joc pentru a trece de locul 100 WTA, Ons Jabeur (Tunisia), 4-6; 7-6(0); 6-4.

Niculescu are parte de un final de sezon modest, plin de înfrângeri consecutive la ultimele turnee. La una dintre ultimele competiții ale sezonului, la Hong Kong, a trecut cu bine de primul tur, dar nu fără dificultăți. În primul set, chiar dacă a stat bine pe primul serviciu, 68%, a avut de suferit la retur, unde procentajul pe primul a fost sub 40%. Chiar dacă nici adversara nu a stat prea bine, Jabeur a reușit un break în plus, 3 spre deosebire de cele două bifate de Niculescu, și a oprit tabela primului set la 6-4.

Setul secund s-a desfășurat în aceeași notă. Sportivele și-au cedat una alteia serviciul, astfel că a fost nevoie de tie-break pentru departajare. Surprinzător cursului jocului din manșă, Monica și-a adjudecat toate punctele și a închis cu 7-0. Moralul căpătat în manșa a doua s-a simțit în decisiv, iar românca a fost mult mai solidă pe propriul serviciu. A câștigat încă din primul game, pe al adversarei, iar în final a închis cu 6-4.

În turul următor, Niculescu o întâlnește pe Daria Gavrilova (Rusia; 34 WTA), cap de serie nr. 7. Sportiva noastră și-a asigurat 30 de puncte WTA și 3.400 de dolari.

Publicat: 09 10. 2018, 18:28
Actualizat: 09 10. 2018, 18:29