Monica Niculescu a urcat două locuri în clasamentul WTA!** Vezi topul primelor 10 jucătoare din lume
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, care a jucat, duminică, finala turneului de la Luxemburg, a urcat două locuri, până pe 68, cu 906 puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni, informează site-ul wtatennis.com.
Sorana Cîrstea continuă să fie sportiva română cel mai bine clasată, deși a coborât de pe 26 pe 27, cu 1.565 puncte. Simona Halep a urcat de pe locul 48 pe 47, cu 1.220 puncte, iar Irina-Camelia Begu se menține pe 53, cu 1.140 puncte.
Alexandra Cadanțu a coborât de pe 85 pe 87, cu 731 puncte.
În Top 200 WTA mai figurează o jucătoare din România. Edina Gallovits-Hall pe locul 120, cu 587 de puncte.
La dublu, Monica Niculescu este pe locul 27, cu 2.580 de puncte, iar Irina-Camelia Begu se află pe poziția 37, cu 2.150 de puncte. Cele două sportive au jucat finala la dublu la Luxemburg.
Primele zece locuri din clasamentul WTA sunt următoarele:
1. Victoria Azarenka (Belarus) 10.190 puncte
2. Maria Șarapova (Rusia) 9.115
3. Serena Williams (SUA) 7.900
4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 7.095
5. Angelique Kerber (Germania) 5.470
6. Petra Kvitova (Cehia) 5.215
7. Sara Errani (Italia) 4.855
8. Na Li (China) 4.726
9. Samantha Stosur (Australia) 4.120
10. Marion Bartoli (Franța) 3.740.