Monica Niculescu are COVID-19! Românca a fost carantinată în Polonia
La 24 de ore după ce a ajuns la Radom, localitate situată la 100 de kilometri sud de Varșovia, Monica Niculescu a fost testată pozitiv cu Covid-19.
Cea mai experimentată jucătoare de tenis din România a fost izolată de restul lotului deplasat de căpitanul-nejucător Horia Tecău în Polonia înainte ca Niculescu să mai efectueze antrenamentul cu Mihaela Buzărnescu, singura cu care Monica a fost contact direct.
Căpitanul-nejucător Tecău, antrenorul Alina Tecșor-Cercel, medicul echipei Dan Cristea, kinetoterapeul Bogdan Covrig si sparring-partnerul Andy Jianu au fost și ei contacți direcți cu Niculescu pe parcursul antrenamentelor derulate la Centrul Național de Tenis din București și pe durata zborului Bucuresti-Varșovia plus transferul cu mașina Varșovia-Radom.
România este cazată într-un hotel “boutique” din Radom, la mică distanță de sala “Radomskie Centrum Sportu”.
Interesant că la aeroportul Otopeni, Monica Niculescu a fost singura membră a delegației care a purtat mască de protecție (fără ca aceasta să fie condiție obligatorie ca pe alte aeroporturi din Europa sau Statele Unite).
La insistențele jurnaliștilor TV care o intervievau, Niculescu a renunțat la masca de protecție nu înainte să întrebe dacă dacă este în regulă sau nu.
Exact acum un an, Italia nu a putut-o folosi pe Camilla Giorgi, testată pozitiv cu Covid-19, ca și Monica Niculescu, chiar înaintea partidei din play-off-ul pierdut de România la Cluj Napoca.
TECĂU, CĂPITAN DEBUTANT CU ECHIPA DECIMATĂ
Fără Simona Halep, abia revenită la antrenamente după dubla ruptură musculară suferită la coapsă La Indian Wels și Miami, Sorana Cîrstea, retrasă din echipa națională, Gabriela Ruse, nerecuperată fizic dupa Covid și pneumonie, diagnosticată cu o inflamație cardiacă, Jaqueline Cristian, recent operată la genuchi în urma accidentării grave suferită în februarie la Doha, Raluca Olaru aflată într-o stare precară de sănătate după Covid, capitanul-nejucător Horia Tecău (recent desemnat în locul lui Daniel Dobre și debutant în Fed Cup), a fost forțat să apeleze la Mihaela Buzărnescu și Andreea Prisăcariu.
Mai mult decât atât, Tecău nu a putut pune baza pe Ana Bogdan, programată să joace turnee challenger în Florida, Irina Bara, aflată la concursuri WTA în America de Sud sau Alexandra Cadanțu, plecată și ea în Statele Unite ale Americii pentru competitiile la care este înscrisă în zona Miami, Boca Raton, Derray Beach sau Fort Lauderdale.
Niculescu are doza “booster” făcută chiar la finalul anului trecut pentru a putea călători atât în Australia, la turneele pregătitoare și la “Grand Slam-ul” de la Melbourne, cât și pentru concursurile majore din primăvara americană de la Indian Wells și Miami.
Asigurarea medicală este obligatorie în Polonia, iar încheierea polițelor trebuie făcută în Romnia înaintea intrării pe teritoriul polonez.
Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate eliberat gratuit la cererea unui cetățean român poate fi folosit numai pe teritoriul statelor membre UE/SSE.