Monica Niculescu, eliminată în sferturile de finală ale probei de dublu de la Luxembourg
Perechea Monica Niculescu/Varvara Lepșenko (România/SUA) a ratat, miercuri, calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Luxembourg, dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Niculescu și Lepșenko au fost învinse, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 6-1, după 53 de minute, de cuplul german Antonia Lottner/Laura Siegemund.
Pentru performanța la Luxembourg, Monica Niculescu și Varvara Lepșenko vor primi 60 de puncte în clasamentul de dublu și un cec în valoare de 1.468 de dolari.
Sursa: Mediafax