Monica Niculescu, maraton pe zgură, la BRD Bucharest Open: „Am jucat prea ca pe iarbă. Toată lumea mă urăște acum” :)

Monica Niculescu s-a calificat în turul doi al turneului de la București după un meci de trei seturi, care nu a mulțumit-o ca joc, ci doar ca rezultat: 6-2, 5-7, 6-2 cu Ana Bogdan, intrată pe teren grație unui Wild-Card. Monica își așteaptă adversara din turul doi: învingătoarea meciului întrerupt de ploaie, Kucova – Pereira.

A fost foarte greu meciul, Ana a jucat incredibil, se simte foarte bine pe zgură. Eu jucam ca pe iarbă. Am intrat în meci așa… prea voiam să dau în toate, și nu e bine. Am atacat în prea multe puncte, pe zgură trebuie să ai răbdare, să aștepți. Mă bucur că s-a terminat după trei ore!„, a punctat Monica, cea care a glumit după: „Am jucat trei ore pe iarbă, trebuia să joc trei ore și pe zgură„.

Meciul s-a încheiat cu un minut înainte de depășirea barierei de trei ore: „Am simțit dorința fanilor de a juca trei seturi. Toată lumea mă urăște însă acum, inclusiv Ana. Ce să mai zic de Sorana, cea care are programat ultimul meci. Nu cred că mai joacă, e târziu„, a conchis cu umorul caracteristic jucătoarea care a venit la București după optimi de finală pe iarba de la Wimbledon. „Primul set m-a obosit. Au fost multe egalități, eu le-am câștigat, dar am obosit și asta s-a văzut mai târziu

Am terminat luni, mi-am luat pauză, am început să joc târziu pe zgură și de aceea m-am repezit puțin în mingea. Pe iarbă, serviciul pe care l-am încercat se simțea mai bine. Pe final, am înțeles cum trebuie să joc. A trebuit să reînvăț să joc pe zgură. îmi trebuie mai multe ore, sper ca mâine să simt mai bine zgura„, a  încheiat Monica, cea care a suferit și ea fizic, într-un meci în care adversara sa a cedat net în decisiv, din cauza crampelor: „Am dat un slice Și mi-am dat cu racheta direct în genunchi. Am pus gheață, pentru că altfel, până mâine se umflă”.

  • A fost unul dintre cele mai dificile meciuri, cele mai intens. Din păcate fizicul meu a cedat mai înainte decât mă așteptam în acest meci. Am încercat să lupt, mai ales în setul doi, când am reușit să revin. Dar în setul 3 s-a văzut o diferență enormă, am simțit-o. Am avut crampe, din păcate nu am mai putut„, a explicat la conferința de presă și învinsa, Ana Bogdan..
Publicat: 14 07. 2015, 19:37
Actualizat: 14 07. 2015, 19:54