Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Indian Wells, la dublu

Perechea Monica Niculescu/Alexandra Panova (România/Rusia) s-a calificat, joi, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.381.235 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.

Niculescu și Panova au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 11-9, după o oră și 46 de minute, cuplul Timea Babos/Kristina Mladenovici (Ungaria/Franța), cap de serie numărul 6.

În turul doi, Monica Niculescu și Alexandra Panova vor întâlni perechea Lisa Raymond/Samantha Stosur (SUA/Australia), care a trecut, cu scorul de 7-5, 6-3, de cuplul Shuko Aoyama/Rena Voracova (Japonia/Cehia).

Pentru calificarea în turul doi la Indian Wells, Niculescu și Panova vor primi 120 de puncte în clasamentul de dublu și un cec în valoare de 19.390 de dolari.

Mediafax

Publicat: 13 03. 2015, 08:14
Actualizat: 13 03. 2015, 08:15