Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a declarat, duminică, după ce a reușit să o elimine pe Na Li, numărul 4 mondial, în primul tur la Openul Chinei de la Beijing, că nu se aștepta la un asemenea succes și a apreciat că a făcut cel mai bun meci al carierei, transmite Reuters.
Niculescu, în vârstă d 24 de ani, a cerut scuze fanilor chinezi pe care i-a supărat după ce a învins-o pe Na Li.
„Sunt puțin surprinsă că am învins-o, dar cred că am jucat bine. Joci un meci și trebuie să fie un câștigător și un învins. De data asta Na Li a pierdut și îmi pare rău. Dar cred că am jucat mai bine. Am câștigat. Sunt sigură că fanii ei s-au bucurat când a câștigat la Roland Garros„, a declarat Monica Niculescu.
La meciul disputat la Beijing au asistat 15.000 de persoane, care și-au manifestat zgomotos sprijinul pentru Na Li.
„Mi-am pierdut încrederea. Pe teren nu știam ce să fac. Mi-a fost greu să câștig chiar și un punct, i-am cerut antrenorului (n.r. – soțul lui Na Li, Jiang Shan) să-mi spună ce să fac. Știu că mi-a spus ceva bine, dar nu am fost în stare să pun în aplicare. Acesta este cel mai mare turneu din China. Mi-am dorit mai mult. Dar uneori pun prea multă presiune pe mine și nu doar eu, ci este presiune și din afară. Acum trebuie să mă pregătesc pentru sezonul viitor„, a declarat Na Li.
Întrebată ce transmite fanilor chinezi, Na Li a răspuns: „Să aibă grijă de sănătatea lor”.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu (numărul 58 WTA) a învins-o pe numărul 5 mondial și a patra favorită, chinezoaica Na Li, în primul tur la Openul Chinei, turneu de la Beijing dotat cu premii în valoare totală de 4.500.000 de dolari. Niculescu, venită din calificări, a trecut de Na Li într-o oră și 21 de minute, scor 6-4, 6-0.
Na Li, câștigătoare la Roland Garros și superstar în China, a fost eliminată pentru a doua oară în primul tur al unui turneu în acest sezon, după ce a fost învinsă, la 30 august, în runda inaugurală la US Open, de o altă sportivă din România, Simona Halep (53 mondial), scor 6-2, 7-5.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER