MOTIVUL pentru care Nadal s-a retras de la Miami! **”Am nevoie de odihnă”
Tenismenul spaniol Rafael Nadal și-a anunțat ieri retragerea din turneul de la Miami, ce va începe miercuri. Motivul? Același genunchi drept care l-a scos din circuit în cea de-a doua jumătate a sezonului trecut. ,,Doctorii mi-au recomandat să stau acasă câteva săptămâni pentru că am nevoie de puțină odihnă. Planul este să mă reapuc imediat după această perioadă de antrenamente serioase. Este foarte important pentru mine să fac asta, genunchiul meu trebuie să-și revină cumva. Competiția îmi solicită foarte tare corpul, iar după două săptămâni în care am fost prezent la Indian Wells nu mai pot participa și la Miami. Trebuie să mă odihnesc și să mă pregătesc pentru următoarele turnee”, a spus Nadal.
Spaniolul a câștigat, duminică, marele titlu al turneului de la Indian Wells (SUA), fiind campion pentru a treia oară, după succesele reușite aici în 2007 și în 2009. Rafael Nadal s-a impus în fața argentinianului Juan Martin del Potro, cu scorul 4-6, 6-3, 6-4, după o partidă de două ore și 30 de minute. Aceasta este a opta victorie directă a ibericului împotriva lui Del Potro și a 22-a într-un turneu de categorie Master Series.
,,Îmi cer mii de scuze organizatorilor turneului și fanilor mei, dar, înainte să revin pe teren, nu m-am gândit nicio secundă că voi fi capabil să joc toate meciurile posibile, dar cu siguranță voi fi prezent la competițiile ce urmează”, a declarat Nadal, imediat după a câștigat finala de la Indian Wells, în fața lui Juan Martin del Potro.
Nadal a mai spus că plănuiește să joace la Monte Carlo, pe zgură, turneu ce va începe în luna aprilie, acesta fiind urmat de alte două turnee ce se vor desfășura ,,acasă la el”, în Spania – Barcelona și Madrid, după care va urma cel de la Roma.
Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU