Simona Halep a primit cea mai dură lecție de la Sorana Cîrstea! Motivul pentru care accidentările se țin lanț de numărul 3 WTA

Simona Halep pare că nu mai scapă de problemele de sănătate, iar motivul este strâns legat de faptul că românca și-a concediat preparatorul fizic anul trecut! Teo Cercel a fost cooptat, apoi, în staff-ul Soranei Cîrstea, care a fost ferită de accidentări din acel moment. 

Simona Halep (29 de ani) l-a dat afară pe Teo Cercel, reproşându-i acestuia antrenamentele intense la care o supunea în sala de forţă! Între cei doi s-a produs un conflict înainte de Australian Open 2020, iar constănţeanca i-a transmis un reproş prin Darren Cahill, în timpul meciului cu Ajla Tomljanovic de la Adelaide: Să-i spui lui Teo că am obosit!”.

Preparatorul fizic care i-a fost alături Simonei Halep aproape toată cariera şi-a făcut bagajele şi s-a întors în România înainte de Australian Open. Sorana Cîrstea (30 de ani) a fost vigilentă şi l-a cooptat pe Teo Cercel în staff, mutarea dovedindu-se una foarte inspirată pentru ocupanta locului 67 WTA.

Accidentările se țin lanț de Simona Halep după ce sportiva și-a concediat preparatorul fizic anul trecut

Simona Halep, alături de actualul preparator fizic, și-a schimbat planul de antrenament după despărțirea de Teo Cercel. Decizia Simonei a condus la o situație neprielnică, ținând cont că a treia jucătoare a lumii a cedat anul acesta din punct de vedere fizic! Halep a ratat nu mai puțin de trei turnee WTA în mai puțin de patru luni, din cauza unor accidentări la spate și umăr: Doha, Dubai și Miami – s-a retras după un meci jucat pe tabloul principal.

De partea cealaltă, Cîrstea, ajutată de fostul preparator fizic al lui Halep, a impresionat în circuitul WTA câștigând mai multe meciuri maraton! Sorana a ajuns până în turul 3 la US Open 2020, iar pe finalul sezonului trecut a triumfat la turneul ITF de la Dubai. Românca a excelat din punct de vedere fizic în Emiratele Arabe Unite, câştigând trei meciuri maraton în sferturi, semifinale şi finală.

Sorana Cîrstea excelează din punct de vedere fizic după ce l-a angajat pe Teo Cercel

Sorana Cîrstea a atins vârful de formă pe finalul sezonului trecut, când majoritatea jucătoarelor de tenis erau epuizate din punct de vedere fizic! Evident, preparatorul fizic Teo Cercel, concediat de Simona Halep, şi-a făcut treaba cu brio în staff-ul lui Sori”. În 2021, Sorana a suferit o singură accidentare, și aceea minoră, la abdomen, înaintea turneului de la Abu Dhabi. Jucătoarea din Târgoviște s-a refăcut imediat, fiind aptă pentru turneele din Australia.

În schimb, accidentările se țin lanț de Simona Halep! Sportiva antrenată de Darren Cahill a ratat atât turneele WTA din această perioadă, cât și participarea în Fed Cup, din cauza problemelor de sănătate! Halep și-a fixat ca țintă pentru acest sezon o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Turneul olimpic de tenis este programat în perioada 24 iulie – 1 august și ar fi o tragedie pentru Simona să nu poată lupta pentru visul ei. Până atunci, Halep mai este înscrisă la turneele de la Madrid, Roma, Roland Garros și Wimbledon.

Publicat: 15 04. 2021, 19:38
Actualizat: 16 04. 2021, 14:51