Motivul pentru care Viktoria Azarenka nu va participa la US Open

Jucătoarea bielorusă de tenis Viktoria Azarenka, în trecut lider mondial, a anunțat, joi, pe rețelele de socializare, că nu va participa la turneul de la US Open, ultimul Grand Slam al anului, pentru a fi alături de fiul ei în vârstă de câteva luni.

Azarenka a revenit în competițiile de tenis în iunie, după ce în decembrie a dat naștere primului ei copil, Leo. Imediat după Wimbledon, jucătoarea s-a separat de tatăl copilului, iar cei doi se află acum în procedura de divorț.

„La scurt timp după Wimbledon, eu și tatăl lui Leo ne-am despărțit și avem de rezolvat unele probleme judiciare, iar în acest moment singura modalitate prin care pot să particip la US Open este dacă îl las pe Leo în California, lucru pe care nu vreau să îl fac”, a notat jucătoarea pe pagina sa de Twitter.

Viktoria Azarenka, în vârstă de 28 de ani, a cucerit de două ori turneul de Grand Slam de la Australian Open. Ea a jucat și două finale la US Open, în 2012 și 2013, însă le-a pierdut.

MEDIAFAX

 

Publicat: 17 08. 2017, 18:18
Actualizat: 18 08. 2017, 14:52