Tenismanul scoțian Andy Murray a declarat că gestul jucătorului român Victor Hănescu, care în meciul cu germanul Daniel Brands, contând pentru turul trei al turneului de la Wimbledon, a scuipat spre spectatori, nu face bine tenisului, dar a precizat că astfel turneul londonez a devenit mai special.
„Turneul a fost extraordinar. Au fost câteva momente importante, precum sosirea Reginei și meciul dintre Isner și Mahut. Apoi a mai fost meciul lui Hănescu. Gestul lui nu face bine tenisului, dar a făcut turneul un pic mai special”, a spus Murray.
Victor Hănescu a fost amendat, sâmbătă, cu 15.000 de dolari pentru comportament nesportiv și lipsă de combativitate, după ce a scuipat în direcția unor spectatori, în setul decisiv al meciului cu germanul Daniel Brands, din turul al treilea al competiției.
Meciul lui Victor Hănescu, din turul al treilea de la Wimbledon, s-a terminat, vineri, la scorul de 6-7, 6-7, 7-6, 6-3, 3-0 în favoarea lui Brands, când românul s-a retras, după ce în setul trei a avut patru mingi de meci.
Imaginile TV l-au arătat pe Hănescu care scuipa înspre fani, la începutul setului decisiv, după ce sportivul român a fost victima unor injurii venite dinspre tribună. În urma acestui incident, sportivul în vârstă de 28 de ani a părăsit terenul de joc la scorul de 3-0 pentru Brands.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER