Murray, în finală la Miami, după ce nu i-a dat nicio șansă lui Berdych

Andy Murray a confirmat încă o dată forma excelentă prin care trece. Scoțianul s-a calificat în finală la Miami, după un meci fără istoric: l-a învins pe Tomas Berdych, scor 6-4, 6-4, după o dispută care a durat o oră și 43 de minute.

După ce a reușit o semifinală la Indian Wells, Murray s-a calificat în această seară în ultimul act la Miami, deși a avut un adversar în mare formă. Britanicul a jucat însă mult mai bine decât în ultimele două tururi – când a avut nevoie de decisiv pentru a se impune în duelurile cu  Kevin Anderson și Dominic Thiem – și acum speră la al treilea titlu câștigat la Miami.

Murray s-a impus în 2009 și 2013 (victorii la Djokovic, respectiv Ferrer), pentru a ceda în 2012 în fața lui Djokovic. În finală, scoțianul are șanse bune să dea din nou peste sârb, care pleacă mare favorit în semifinala cu surprinzătorul John Isner.

12 finale de Masters avea Murray până în această seară, din acest punct de vedere putându-se lăuda cu un procentaj excelent (9-3 raport victorii/înfrângeri în ultimul act). El va bifa astfel a 47-a finală a carierei (31 titluri câștigate)

Murray a devenit la Miami primul britanic care să fi ajuns la cota 500 de victorii în carieră (el a învins 185 de adversari diferiți, din 50 de țări, pentru a ajunge la acest număr rotund)

Publicat: 03 04. 2015, 22:04
Actualizat: 03 04. 2015, 22:05