„N-avem echipă tare”

Victor Hănescu (foto) s-a declarat mulțumit după meciul cu
Endara, în primul rând pentru că nu a petrecut foarte mult timp pe
teren. La conferința de presă, jucătorul numărul 1 al României a
vorbit și despre despărțirea de antrenorul său, Tomai Firicel, după
16 ani de colaborare.

„A fost un meci bun, în care nu m-am complicat și care nu a
durat prea mult. A fost totuși puțin obositor, probabil și din
cauza terenului”, a susținut Victor. Cu un pas în Grupa Mondială,
„Uriașul” a privit apoi spre viitorul echipei în Cupa Davis: „Cred
că România nu are încă o echipă pregătită să facă față în Grupa
Mondială, dar, dacă vom ajunge acolo, vom încerca să facem tot ce
putem pentru a rămâne acolo”.

Revenind la prezent, Victor a explicat și motivele pentru care
colaborarea cu antrenorul Firicel Tomai a încetat. „El a vrut să o
ajute mai mult pe Simona Halep. Pe mine m-a adus la un nivel înalt,
nu mai avea ce să facă. Tomai își dorește să ducă încă o jucătoare
la cel mai bun nivel. Voi continua singur până la finele sezonului,
iar apoi voi decide dacă îmi voi lua alt antrenor”, a conchis
„Hăne”.

Publicat: 18 09. 2010, 08:25
Actualizat: 18 09. 2010, 08:37