Na Li a rămas fără antrenor: „Nu se aștepta, a plâns”
Jucătoarea chineză de tenis Na Li a rămas fără antrenor după ce argentinianul Carlos Rodriguez a renunțat la colaborarea cu sportiva clasată pe locul 2 WTA, informează publicația belgiană Sud Info.
„Eu am fost cel care a renunțat. Trebuie să mă întorc la academia de tenis de la Beijing, cu care am contract până în 2016. Am discutat (n.r. – cu Na Li) în seara înfrângerii suferite, la Wimbledon, în fața jucătoarei Strycova. Nu se aștepta, a plâns… A fost un moment foarte dur. Dar a înțeles până la urmă”, a declarat fostul antrenor al lui Justine Henin.
Deși sportiva din China a fost eliminată în primul tur la Roland Garros și în turul trei la Wimbledon, colaborarea cu Carlos Rodriguez, începută în 2012, a fost un fructuoasă, Na Li urcând de pe locul 11 pe locul 2 WTA. În această perioadă, ea a câștigat patru titluri, la Cincinnati în 2012, Shenzhen în 2013 și 2014, precum și Australian Open în 2014.
Na Li poate pierde locul 2 mondial, în cazul în care Simona Halep va câștiga meciul programat, joi, cu Eugenie Bouchard, în semifinalele turneului de la Wimbledon.