Nadal a trecut de Blake, **în direct la Sport.ro!
Rafael Nadal continuă să spere că îl poate detrona pe Roger
Federe până la finalul anului, deși șansele sunt minime. Pentru a
reuși imposibilul, ‘Matadorul’ are nevoie de victorie în turneul de
la Shanghai și până acum se descurcă onorabil.
Cap de serie numărul unu la cel mai bogat turneu de tenis după
cele patru de Grand Slam, ‘The Man from Majorca’ l-a învins pentru
a doua oară în doar o săptămână pe americanul James Blake, în
direct la Sport.ro.
Partida a fost extrem de echilibrată, tenismanul de peste ocean
dovedindu-se încă o dată o nucă extrem de tare pentru iberic
(scorul întâlnirilor directe era 3-3 înaintea disputei de azi).
Grație unui procentaj de 69% la primul seviciu(6 ași), Rafa a
reușit să se impună în trei seturi, 6-2, 6-7(4), 6-4 și îl va
întâlni în turul următor pe Tommy Robredo, care a reușit să salveze
trei mingi de meci înainte să se impună în fața germanului Florian
Mayer cu 4-6, 7-6(10), 6-4.
„Știu că este un an dificil pentru mine, așa că fiecare
victorie este extrem de importantă. Cea de astăzi în mod special,
am avut meciul sub control, conduceam cu un set la 0 și aveam break
în față în manșa secundă. James a revenit, dar consider că am avut
nervii mai tari, am jucat în setul trei mai bine și am meritat să
câștig partida„, a spus Nadal la finalul meciului, citat
de atpworldtour.com.
TURNEUL DE LA SHANGHAI ESTE ÎN
DIRECT LA SPORT.RO!