Nadal își continuă cursa către un nou titlu în 2013, al șaselea de la revenirea pe teren în februarie, după pauza de șapte luni cauzată de problemele la genunchi.
Fostul număr unu mondial s-a calificat în semifinalele turneului de la Roma (unde s-a impus deja de șase ori, în decursul carierei), după ce l-a învins pe David Ferrer, scor 6-4, 4-6, 6-2.
Rafa a trecut cu bine peste meciul maraton disputat ieri cu Gulbis (compatriotul său s-a calificat în ultimii 8, fără să joace în optimi, Kohlschreiber declarând forfait înaintea meciului), dar a fost încă o dată incomodat de stilul adversarului, care a fost la un pas să îl învingă săptămâna trecută, la turneul de la Madrid.
În penultimul act, tenismanul de 26 de ani va da piept cu Tomas Berdych (cap de serie numărul 6), care a reușit surpriza zilei, după ce l-a eliminat pe numărul unu mondial, Novak Djokovic, în trei seturi. În măsura în care va cuceri titlul de la Foro Italico, Nadal îl va depăși pe Ferrer în clasamentul ATP și va obține statutul de „cap de serie numărul 4” la Roland Garros, evitând un duel cu unul din „grei” încă din sferturi.
19-4 este acum scorul întâlnirilor directe dintre Nadal și Ferrer
13-3 este scorul disputelor dintre mallorcan și Berdych, cehul impunându-se ultima oară în 2006. Din cele 4 meciuri jucate de cei doi pe zgură, Berdych nu a reușit încă să se impună
55 de titluri are în palmares jucătorul spaniol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER