Nadal – Djokovic, în prima confruntare de după Roland Garros. Miza semifinalei de la Montreal: locul 1 la finalul lui 2013
Rafael Nadal – Novak Djokovic este semifinala de vis de la Montreal. Cei doi tensimani se vor întâlni în această noapte, în primul meci direct de după semifinala de la Roland Garros, câștigată de iberic.
Dacă în partea inferioară a tabloului surprizele s-au ținut lanț, Murray, Ferrer, Del Potro sau Berdych ieșind prematur din competiție, Rogers Cup va avea parte, totuși, de un careu de ași cu două „nume grele”.
Rafael Nadal – la primul turneu după eliminarea neașteptată de la Wimbledon – a trecut la pas de Marinko Matosevic (aflat la abia al doilea sfert de finală din carieră într-un turneu Masters), scor 6-2, 6-4 și va da piept în penultimul act cu Novak Djokovic – campion în exercițiu și de trei ori învingător la Montreal -, care la rândul său a trecut extrem de ușor de unul dintre „clienții” săi preferați, Richard Gasquet. Sârbul l-a învins pe sportivul din Hexagon de o manieră categorică, scor 6-1, 6-2 și așteaptă cel de-al 36-lea episod din disputa care a devenit deja un adevărat „clasic” al tenisului.
„Cred că am jucat bine, am întâlnit un jucător motivat, într-o bună formă și sunt mulțumit de jocul meu. Să începi sezonul de hard cu o semifinală e un start grozav. Mâine voi întâlni cel mai în formă jucător din circuit, trebuie să joc la cel mai înalt nivel pentru a avea șanse„, a spus după meci „Matadorul”, care are un record de 10-0 în sferturile de finală disputate în 2013.
Cealaltă semifinală va fi una inedită, în care se vor întâlni doi reprezentanți ai Canadei. Milos Raonic a trecut după un meci pe muchie de cuțit de Ernests Gulbis, scor 7-6, 4-6, 6-4 și va juca pentru un loc în ultimul act în compania compatriotului Vasek Pospisil.
8-1 este scorul întâlnirilor Djokovic – Gasquet, singura dispută câștigată de francez fiind consemnată în urmă cu peste 6 ani
1-0 era, înainte de disputa de aseară, scorul disputelor directe Nadal – Matosevic, ibericul pierzând doar trei game-uri în disputa cu jucătorul clasat în acest moment pe locul 74 în ierarhia ATP, anul acesta, la Monte Carlo
20-15 este scorul meciurilor directe dintre Nadal și Djokovic, 16 dintre dispute consemnându-se în finale
2 titluri are Nadal la Montreal, impunându-se în 2005 (contra lui Agassi) și 2008 (împotriva lui Kiefer).
Miza locului unu mondial
Confruntarea din această noapte va avea, dincolo de miza unui loc în ultimul act, și o mare însemnătate în stabilirea ocupantului locului 1 ATP la finalul anului.
În clasament, ecartul dintre cei doi este unul care, la o primă vedere, îi asigură sârbului un avantaj confortabil. Nole a strâns 12040, în timp ce Rafa se află la o distanță apreciabilă (6860 de puncte a acumulat ibericul). În realitate, însă, distanța se va comprima cu fiecare turneu care va trece până la „încheierea sezonului”, tenismanul născut în Manacor urmând a beneficia de faptul că nu mai are de apărat vreun punct. În 2012, Nadal a ieșit total din circuit după problemele de sănătate avute la Wimbledon, astfel că fiecare punct acumulat acum va fi un „bonus”. De partea cealaltă, Djokovic are încă de apărat foarte multe puncte – în 2012 a cucerit titlul la Rogers Cup, Shanghai și turneul campionilor, jucând finale la Cincinnati și US Open.
Astfel, în măsura în care Nadal îl va învinge la noapte pe sârb, pentru ca apoi să se și impună la Rogers Cup, ecartul dintre cei doi s-ar putea micșora la aproximativ 4000 de puncte. O diferență la îndemâna „Matadorului”, mai ales în contextul în care Djokovic va fi pe „minus” la fiecare turneu în care nu ajunge să bifeze performanța din anul precedent.