Nadal Garros. Spaniolul a rămas „Rege” la Paris, după un nou meci epuizant cu rivalul său numărul unu, Djokovic
- Rafael Nadal rămâne „Rege” la Paris. Spaniolul, cap de serie numărul unu, a câștigat pentru a noua oară turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins, în finală, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, 6-4, pe sârbul Novak Djokovic, al doilea favorit al competiției.
- Nadal a devenit primul jucător care s-a impus de cinci ori consecutiv la French Open.
- Tenismanul spaniol a cucerit al 14-lea său trofeu de Grand Slam și l-a egalat pe americanul Pete Sampras. Lider în acest clasament este elvețianul Roger Federer, cu 17 titluri de Grand Slam.
LIVE BLOG ROLAND GARROS: AȘA AM TRĂ‚IT ULTIMA ZI A GRAND SLAM-ULUI DIN CAPITALA FRANȚEI
Finala de anul acesta de la Roland Garros se anunța a fi o bătălie epică, având în vedere background-ul întâlnirilor directe dintre cei doi titani, care au oferit, de-a lungul timpului, cele mai multe dispute din Era Open (Nadal și Djokovic se aflau față în față pentru a 42-a oară, record absolut). Miza era dublă, dincolo de câștigarea trofeului de Grand Slam, destinul finalei urmând să stabilească și ierarhia în clasamentul ATP.
Sârbul avea un ascendent moral asupra adversarului, impunându-se în ultimele patru confruntări, amintindu-le tuturor de perioada scursă între Indian Wells 2011 și Australian Open 2012, când a câștigat de nu mai puțin de 7 ori la rând în fața lui Rafa. Dar inconfortul în plan mental, pe care ibericul îl experimentează în fiecare confruntare cu tenismanul antrenat de Becker, nu pare a își găsi acoperire pe Philippe Chatrier, acolo unde ibericul se simte la fel de natural ca în Manacorul originar.
35 de meciuri la rând fără înfrângere are Nadal la Roland Garros. În total, recordul său în capitala Franței este de 66-1
Serviciul și forehand-ul uriaș, atu-urile lui Nadal
Djokovic a fost în control în primele două seturi ale partidei, practicând acel joc agresiv, atât de incomod pentru regularitatea lui Nadal. Poate cel mai inteligent jucător din istoria tenisului, ibericul a simțit imediat că dacă nu va schimba ceva în jocul său, soarta finalei va fi aceeași ca a ultimelor dispute. Iar ajustările făcute din mers au funcționat la maximum. Ajutat de primul serviciu, Rafa și-a deschis tot mai mult ungiurile, reușind să scurteze punctele grație unui forehand care a ajuns la viteze de peste 140 km/h.
Dar, mai important, schimbarea din jocul lui Nadal a ținut de faptul că acesta a înțeles că numărul doi mondial nu poate fi învins dacă nu îți asumi riscuri. Campionul spaniol a încetat să mai fie un „zid”, care returnează orice (tactica aceasta nu a funcționat în ultimii ani în fața lui Nole, un atlet excepțional, la rândul său), și a căutat să scurteze punctele și să găsească loviturile direct câștigătoare. Intrând mult în teren, Rafa a forțat în multe momente, jucând la linie, deși avea alternativa să își construiască punctul conform planului inițial (în final, statistica a strâns la capitolul „winners” 44 de puncte direct câștigătoare în dreptul ibericului, impresionant având în vedere stilul său de joc obișnuit).
Reglajele făcute de Nadal l-au dezorientat pe Djokovic, care nu a putut să găsească răspunsul corect. Sâcâit și de o problemă la stomac (a vomitat în debutul setului patru), sârbul s-a regăsit abia în ultimele game-uri. Doar că o greșeală neforțată cu forehand-ul și o dublă greșeală la minge de meci l-au transformat pe adversar în al doilea cel mai titrat jucător din istorie în cadrul Grand Slam-urilor (l-a egalat pe legendarul „Pistol” Pete Sampras -14GS-uri-, următoarea țintă fiind Federer, al cărui record de 17 turnee majore câștigate în carieră ar putea fi depășit mai repede decât ar fi anticipat oricine).
- Rafael Nadal are o singură înfrângere la Roland Garros în întreaga sa carieră, după ce a pierdut în optimi de finală în 2009, în fața suedezul Robin Soderling.
- Novak Djokovic, care a fi redevenit liderul clasamentului mondial dacă ar fi câștigat finala de la Roland Garros, a suferit a treia înfrângere în fața lui Nadal pe zgura de la French Open, după finala din 2012 și semifinala de anul trecut.
„Vreau să îi felicit pe Rafa și pe echipa lui, au făcut o treabă minunată de-a lungul acestor două săptămâni. Trebuie să recunosc că este o zi cu multe emoții pentru mine. Am dat tot ce am putut să dau. Am încercat să joc la cel mai înalt nivel, însă Rafael a fost mai bun. Mulțumesc publicului, ne transmiteți multă emoție. Sper să câștig Roland Garros-ul măcar o dată”
Novak Djokovic
„Am luptat foarte mult, întotdeauna meciurile cu Djokovic sunt la un nivel foarte înalt. Am simțit că sunt la limită pe final, mă bucur foarte mult că de această dată am câștigat eu. Este nemaipomenit să câștig aici. Pierdusem în Australia anul acesta (n.r. învins în ultimul act de la Australian Open de Wawrinka) și e fenomenal că am putut să îmi iau revanșa acum”
Rafael Nadal
21 finale au avut loc de-a lungul timpului între cei doi jucători, Djokovic adjudecându-și 12 dintre ele
Ierarhia rămâne neschimbată, dar Nole e favorit să termine anul pe locul 1
Pierderea finalei de la Roma de către Nadal, din urmă cu aproximativ o lună, va avea impact, aproape sigur și în ierarhia mondială. Cu sferturi la Barcelona și Monte Carlo – competiții câștigate în 2013 -, ibericul și-a văzut comprimat avansul față de Novak Djokovic și îi va fi greu să îl mențină.
Dar, pentru moment, clasamentul rămâne neschimbat, chiar dacă mulți anticipau joncțiunea după Roland Garros. Numărul 1 mondial obținuse în 2013 cele 2000 de puncte aferente câștigării trofeului, în timp ce Nole bifase doar o semifinală anul trecut (învins de Rafa, cu 9-7 în decisiv), astfel că zestrea lui a fost de numai 720 de puncte. Cum diferența dintre cei doi înainte de competiția din capitala Franței era de 650 de puncte, sârbul a recuperat doar aproximativ 500 de puncte (1200 de puncte primește finalistul de la un Mare Șlem).
Nadal este din 7 octombrie 2013 în fotoliul de lider mondial, dar, având multe puncte de apărat în continuare în 2014, este foarte posibil ca problema numărului unu mondial să fie închisă pentru sezonul în curs, mai ales că Djokovic a avut un 2013 destul de slab.
16 dintre ultimele 17 finale de Grand Slam i-au avut drept protagoniști pe unul dintre cei doi jucători (sau pe amândoi). Singurul meci care a făcut excepție de la regulă a fost ultimul act de la Wimbledon 2012, când Federer s-a impus în 4 seturi în fața lui Andy Murray
Nadal și Djokovic, față în față
Rafael Nadal (Spania) 23 victorii – Novak Djokovic (Serbia) 19 victorii
Titluri de Grand Slam: Nadal – 14 (nouă la Roland Garros, două la Wimbledon, două la US Open și unul la Australian Open), Djokovic – 6 (patru la Australian Open, unul la Wimbledon și unul la US Open)
Palmaresul pe zgură în toată cariera (inclusiv turnee Challenger): Nadal – 376-39, Djokovic – 209-51
Drumul până în finală:
Rafael Nadal:
Novak Djokovic:
35-0 era raportul victorii/înfrângeri pentru Djokovic în finalele disputate, după ce se impusese în primul set. De această dată, statistica nu a mai fost respectată, Nadal fiind un adversar prea puternic.