Rafael Nadal a debutat cu dreptul în Turneul Campionilor (Londra), câștigând duminică seara, în fața a peste 17.000 de spectatori, cu 6-2, 3-6, 7-6 în fața lui Mardy Fish. Revenit după o pauză de aproximativ șase săptămâni, spaniolul a intrat destul de convingător în joc, iar după numai 34 de minute și-a trecut în cont primul set. Aflat la prima prezență în Turneul Campionilor, Fish nu s-a dat bătut fosrte simplu și a dat semnalul revenirii în actul secund. A făcut un break destul de repede, iar apoi și cu ajutorul serviciului a restabilit egalitatea la seturi. „Decisivul” a fost electrizant, meciul prelungindu-se în România bine după ora 24.00, până spre ora 1.30. Nadal a avut două mingi de meci la 5-4, dar Fish a găsit soluțiile pentru a ieși din această situație critică și a împins jocul în tie-break. Nadal a fost nevoit să ridice nivelul jocului pentru a se impune și în ciuda unor probleme stomacale și-a trecut în cont prima victorie. „Al treilea set a fost puțin nebun. M-am simțit foarte rău la stomac încă de la începutul setului trei și pot spune că sunt într-adevăr norocos cu această victorie”, a declarat Rafael Nadal.
Pentru spaniol urmează un meci cu un rival deja istoric, Roger Federer, care s-a impus, la rândul lui, la debut, în fața francezului Tsonga. A 26-a partidă directă se va desfășura mâine seară, începând cu ora 22:15.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER