Nadal, monument de fair-play după înfrângerea netă în fața lui Zverev, de la Turneul Campionilor, plus o doză de optimism. „Ăsta e adevărul”

Nadal, fair-play după înfrângerea cu Zverev. Liderul mondial a cedat fără drept de apel meciul inaugural la Turneul Campionilor 2019, însă promite să lupte mai departe, anunțându-și fanii că nu a resimțit dureri în timpul partidei cu Alexander Zverev, din Grupa Andre Agassi.

„Nu am de ce să mă plâng din punct de vedere fizic. Nu am simțit deloc dureri în zona abdominală. Sincer, este singurul aspect pozitiv. Sascha, bine jucat! Eu, slab! Ăsta e adevărul. Putem căuta scuze și motive, dar, la finalul zilei, tot ce contează e că peste două zile trebuie să joc mult mai bine. Asta e tot”, a declarat ibericul, fair-play, la conferința de presă de după meci.

Nadal a pierdut șase game-uri consecutive de la 2-2 în primul set, având dificultăți evidente în a-și găsi cel mai bun serviciu, dar și ritmul dinapoia liniei de fund a terenului. Viteza medie a serviciului a crescut sensibil în setul secund pentru iberic, însă, per total, liderul mondial nu a putut conta pe niciuna dintre armele sale în partida cu Zverev. Primele două break-uri au intrat în contul germanului după ratări venite de pe forehandul lui Nadal.

Am știut că va fi dificil la început, pentru că intervalul de la accidentare până astăzi a fost scurt. Ne străduim și asta e. Sunt mulțumit de felul în care a răspuns corpul și cum am rezistat. Sper să continui la fel. E adevărat că nu m-am putut antrena prea mult începând cu sâmbăta trecută. Rămân optimist. Astăzi nu am fost competitiv, dar sper să fiu pe mai departe. Lucrul care mă dezamăgește cel mai mult este că nu am avut cel mai competitiv spirit la ora meciului, deși știind că nu am cea mai bună pregătire, ritm și încredere, aș fi avut nevoie de asta”, a mai completat Nadal la conferința de presă.

Nadal luptă cu Novak Djokovic pentru prima poziție în clasamentul mondial la final de an. După câte un meci disputat de fiecare în grupe, avantajul virtual al ibericului a scăzut la 440 puncte.

 

  • Victoria în grupă la Turneul Campionilor este recompensată cu 200 puncte ATP.
  • Victoria în semifinale valorează 400 puncte. Victoria în finală aduce alte 500 puncte ATP. Astfel, campionul neînvins ia 1500 puncte.

 

Publicat: 12 11. 2019, 08:22
Actualizat: 12 11. 2019, 10:53