Românii prezenți la Roland Garros au avut parte astăzi de o tragere la sorți ideală, dar norocosul zilei este, fără îndoială, Rafael Nadal. Tenismanul născut în Manacor are o jumătate de tablou accesibilă, cel puțin primele trei tururi anunțându-se fără probleme. De partea cealaltă, Novak Djokovic nu a fost la fel de ocrotit de șansă, în drumul spre singurul titlu de Grand Slam care îi lipsește din palmares sârbul urmând a da peste jucători aflați în formă excelentă. Marin Cilic, Tsonga, Key Nishikori (Raonic), Berdych și Federer sunt posibilii săi adversari începând cu turul trei.
Nadal are doar varianta să câștige turneul pentru a rămâne pe primul loc
Cu 36 de săptămâni la rând în fotoliul de lider ATP (din 7 octombrie 2013), Nadal își mai poate păstra locul doar dacă se impune în capitala Franței. Pierderea finalei de la Roma în fața rivalului din Serbia a comprimat și mai mult ecartul dintre cei doi, ibericul plătind acum tribut și pentru faptul că nu a reușit să ajungă decât până în „sferturi” la Barcelona și Monte Carlo – competiții câștigate în 2013. Acum, diferența dintre cei doi este extrem de mică (12.500 față de 11.850), astfel că orice alt rezultat decât victoria finală a lui Rafa la Roland Garros va produce rocada la vârf în clasamentul ATP.
Mai mult, în condițiile în care Nadal va avea foarte multe puncte de apărat în continuare în 2014, este foarte posibil ca problema numărului unu mondial să fie închisă pentru sezonul în curs, mai ales că Djokovic a avut un 2013 destul de slab și, ca atare, nu are foarte multe puncte de apărat.
2.000 de puncte are de apărat Nadal la Roland Garros, în timp ce Djokovic „riscă” doar 720 de puncte. Anul trecut, la Paris, cei doi dădeau piept în semifinale, iar ibericul se impunea după un meci maraton, cu 9-7 în setul decisiv
22-19 este scorul întâlnirilor directe Nadal – Djokovic, cu mențiunea că sârbul a câștigat ultimele 4 jocuri directe. În Era Open nicio altă rivalitate nu și-a consumat atâtea episoade
Independent de jocul prestat în acest moment – Rafa a demonstrat că este destul de departe de forma lui cea mai bună, în timp ce Nole a crescut de la un turneu la altul -, programul celor doi poate influența în mare măsură accederea în tururile superioare. După cum se poate observa, Nadal are un parcurs mult mai ușor, cel puțin pe hârtie.
Posibilul parcurs al lui Nadal
Turul 1: Nadal – Ginepri
Turul 2: Nadal – Paul Henri Mathieu
Turul 3: Nadal – Pospisil (30)/ Leonardo Mayer
„Optimi”: Nadal – Nicolas Almagro (21)/ Tommy Haas (16)
„Sferturi”: David Ferrer (5)
Semifinale: Stanislas Wawrinka (3)/ Andy Murray (7)
Posibilul parcurs al lui Djokovic
Turul 1: Djokovic – Joao Sousa
Turul 2: Djokovic – Gimeno Traver/Jeremy Chardy
Turul 3: Marin Cilic (25)/Pablo Andujar
„Optimi”: Jo Wilfried Tsonga (13)
„Sferturi”: Kei Nishikori (9)/ Milos Raonic (8)
Semifinale: Tomas Berdych (6)/ Roger Federer (4)
20 de finale au avut loc de-a lungul timpului între cei doi jucători, Djokovic adjudecându-și 12 dintre ele
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER